când voluptatea bate-n simțuri,
captivi ai miezului din noapte,
mă tai să-mi fac din sânge lanțuri
mi-ești vis întruchipat în fapte,
comori trupești să-mi fie hrană,
să-ți jefuiesc vestalul trup,
sub sânii tăi aprind o rană
iubirea pură să-ți corup.
năvalnic prăbușesc în tine
cumplita lavă din trăiri,
mă ierți în rugile sixtine,
în moarte reîntregiți ca miri.
unele amintiri merită păstrate,
restul mă urmăresc precum un blestem,
nu pot să te judec, deși ești în toate,
mă uit în abisu-mi și-ncep să mă tem;
unele amintiri merită uitate,
restul păstrate în lacrimi de sfinx,
nu pot să te judec, deși ești în toate
te port ca pe-o rugă în alb crucifix.
unele amintiri merită retrăite,
restul aruncate în defectul pasiv,
nu pot să te judec, deși ești în toate,
mă vindec de doruri, mă știu persuasiv;
unele amintiri merită întâmplate,
restul ne rămân în iluzie și vis,
nu pot să te judec, deși ești în toate,
te-ntâmpli, mă-ntâmplu, în tot ce-am promis…
ești adăpostul meu din noapte
prin mii de gânduri îți vorbesc,
o umbra nud topită-n în șoapte,
nu pot decât să te iubesc;
întruchiparea voluptății
motivul ca să mă trăiesc,
sărutul dulce-al zeității
nu pot decât să te iubesc.
lumina blândă a dimineții
un chip în zi să mă-nsoțesc,
dau jurământ fidelității,
nu pot decât să te iubesc;
ești echivocul din trăire
și ce-mi doresc din omenesc,
secretul din dezlănțuire
nu pot decât să te iubesc.
emoția vie din privire
senzația din ”mă îndrăgostesc”,
ești sursa mea de uluire
nu pot decât să te iubesc;
ești un poem al rătăcirii,
în tine versul îl găsesc,
ești definiția fericirii,
nu pot decât să te iubesc.
ești șansa mea la amăgire,
ispita către îndrăznesc
să fim eternă contopire,
nu pot decât să te iubesc;
ești poarta mea spre nemurire
în moarte toate mă grăbesc,
un preambul spre strihăstrire
nu pot decât să te iubesc…
când simți că nimic nu există
nimicul rămâne nimic,
lucidul în mine insistă,
din mine îmi fac inamic;
încerc să-mi ofer argumente
să trec din lichid în solid,
îmi duc la bordel sentimente
mă schimb pe un suflet perfid.
despart înc-o mare de lacrimi
mă lupt să mă scot din delir,
disec suferința-n sutimi
în vânt și furtuni s-o resfir;
îmi port insomnia povară,
cu demonii stau la taifas,
complici pentru o viață ușoară
împart din nimicul rămas.
primesc un acces la iertare
și-l vând pe un hâd mai frumos,
pe viață îmi pun prescurtare
mă-n dur până-n sânge și os;
degeaba-mi explic ce-i iubirea
și-o port sub un strat putregai,
nimicul îmi este menirea
și ăsta nu-i drumul spre rai.
mă-ntreb paradoxul de-l trec
nimicul să pot să-l iubesc,
din tine tu fă-mi un amestec
și dă-mi un nimic să-l trăiesc…
transfigurare-n amănunt
și-a inimii ruină
îmi pune riduri sub încrunt
iubind mă aflu-n vină;
e o neputință între noi
și-o disperare-n gesturi,
un suflet cade în noroi
hrănindu-se cu resturi.
delirul lumii ne-a cuprins
în răzbunarea-i crudă
de mine eul s-a desprins
făcându-mă o Iudă;
trădându-ne mi-am dat infern
și-o nonșalanță rece,
se-aude liniștea în stern
când gândul te petrece.
mi-e unic cum te pot trăi
și mila mă învinge,
când umbra mea va șovăi
nimicul mă atinge.
vei știi cumva că am plecat
dar fără destinație
pe orice drum am apucat,
te văd, halucinație;
amestec dragul cu regret
‘n a mea anatomie,
în lume am un alt portret
și-mi spun melancolie…
… suferi mai mult
și-ți riști singurătatea,
o agonie în tumult
îți vrea seninătatea;
… îți calci pe gând
fugind de adevăruri,
ești anonim intrat în rând
și vidul dintre hăuri.
… devii captiv,
închizi iubirea-n tine,
un refugiat fără motiv
pe-altarului ruine;
… te simți tentat
să-ți pui păcatele-n priviri,
îi faci pudorii atentat,
schizofrenie-n pipăiri.
… un abandon
te prinde-n toată ființa
și inimii îi dai ordon
să încerce pocăința;
… primești un sens,
o șansă la iubire,
în tine crește un intens
și-un drept la răstignire.
… devii neant,
și-i dai neantului conștiință,
conștiința ta e un amant,
carnalul din dorință;
… suferi mai mult
și totul se destramă,
iubirii riști să-i faci un cult,
e rolul tău din dramă…
inima ta știu că mă vrea
în timp ce mintea-ți mă refuză,
când încercarea-i tot mai grea
cu ură mușcă-mă de buză;
tu strigă-i inimii să tacă
în noapte inimii fă-i vânt,
conjură cerul să-ți prefacă
îmbrățișarea în descânt.
inima ta știu că mă vrea,
te întrebi de unde să mă-ncepi,
tânjind trupesc atingerea
cât m-ai iubi!... dar nu concepi
să-ți fiu adicție ca un drog,
în inuman să te cobori,
păcatului să-i dai derog
o metastază în tumori.
inima ta știu că mă vrea
în ieri, în azi și-n mâine,
te-ai da cu totul și nu prea
nu vrei să se termine;
în timp ce mintea-ți mă refuză
începi a lăcrima,
întreb mușcându-te de buză.
ce-ți spune inima?!
