Moartea unui origami (IV)

Pornesc filtrul de cafea. Vinul și bourbonul se opresc în raftul de băuturi al frigiderului. Ilinca se întoarce de pe balcon. Se simte stingheră. Realizez acest lucru, dar în continuare nu doresc să-i fac vreo concesie. Îmi văd de ale mele în bucătărie cu simțurile foarte atent calibrate. Sunt cu spatele la ea, însă auzul încearcă să-i surprindă orice mișcare. Filtrul de cafea bolborosește în limba aburului și se oprește. Scot o ceașcă de cafea și îi fac plinul. Mă dau neamț și nu revin cu întrebarea dacă își dorește ceva anume. Chiar mai mult de atât pun în ceașca cu cafea două cuburi de zahăr brun. Nu stric ce dă natura cu ce dă vaca, deci adio lapte. Mă gândesc: cognac sau bourbon?! Aleg bourbonul. Pahar mic, un deget de bourbon și gheață. Într-o mână am cafeaua și în cealaltă bourbonul. Mă îndrept spre măsuța de cafea dintre cele două fotolii și canapea. Ilinca este în continuare în picioare și mă privește. Îmi eliberez mâinile și o invit din gesturi să ocupe un loc. Sunt foarte atent la viitoarea poziție. Știu că îmi va spune suficient despre ea, cât să-mi pot eu atribui o atitudine.

Ne așezăm. Tăcere. Îmi aprind o țigară și o întreb dacă fumează. Negația din mișcarea capului nu este foarte hotărâtă, deci nu sunt sigur de controlul acestui viciu în ceea ce o privește. Sorb din cafea și trag cu nesaț din țigară. O privesc. S-a așezat în colțul canapelei. Stă puțin într-o parte sprijinită pe brațul stând de brațul canapelei; picioarele lipite sunt aliniate într-o diagonală sfidătoare. Fusta-i dezvăluie o părticică din coapse; nimic obraznic, dar provocarea există. ”Domnița asta este artă, dragul meu și ea știe asta cu toată ființa ei ...”, îmi spun și mai sorb o gură de cafea. Dar nici eu nu mă las mai prejos. Orgoliul meu își face temele din mers. Se ridică din trunchi, se apleacă peste măsuța de cafea, întinde mâna spre masă și ...

-         Îmi dai voie?

-         Ce anume? O întreb în replică ...

Nu-mi stă în fire să răspund la o întrebare, fie ea evazivă, cu o altă întrebare.

Când îmi sunt adresate astfel de întrebări sunt învățat să răspund din start ”nu”. Se elimină astfel orice surpriză, mai ales cele neplăcute. Și totuși, Ilinca este surpinzătoare. Se întinde până la ceașca mea de cafea, o ridică și soarbe din ea. O gură, a doua! ... sunt mut de ”admirație”! Îmi scapă un ”Fuck!”. Ea zâmbește, pune ceașca pe masă, se relaxează și se reașează în poziția inițială.

-         De ce sunteți atât de surprins?Pentru genul atent la detalii v-a scăpat

unul foarte important. Ieri la plecare, aminitiți-vă, v-am întrebat:” vă permite timpul mâine după-amiază să împărțim o cafea?”.Poate nu sunteți așa cum vă descrieți în textele dumneavoastră ...

          Tac. Nu știu ce exprima privirea mea, dar știu că în mine furia se amestecase cu disprețul pentru ambele personaje; al ei pentru atitudinea ei revoltător de provocatoare și a mea pentru toleranță. În cazul meu nu mai puteam vorbi de bun simț, deja mă simțeam prostul burgului. Iau ceașca de cafea și merg în bucătărie. Arunc cafeaua în chiuvetă. Ceașca goală o umplu cu apă și o las în chiuvetă. Îmi iau altă ceașcă curată și urmez aceeași procedură de pregătire a cafelei. Scot a doua ceașcă în care adaug cafea și pentru Ilinca. O întreb dacă dorește zahăr și lapte. O aud în spatele meu. Tocurile ei calcă apăsat și ferm pe gresia bucătăriei. Se oprește în spatele meu și-mi șoptește:

-          Servesc cafeaua ca și tine, Florin. Două cuburi de zahăr brun. Fără

lapte.

          Mă întorc și o privesc. Îmi plac oamenii hotărâți și determinați, dar în privirea ei este ceva mai mult de atât. Nu am timp să gândesc prea mult. Se apleacă către mine. Mâna ei se oprește pe umărul meu stâng și buzele ei se opresc în pavilionul urechii. Îmi șoptește, straniu de echidistant și detașat:

-         Mi se permite a mă face puțin mai confortabilă?Mă poți aștepta preț de o

țigară până revin?

-         Ilinca, te rog să ... dar ea mă ignoră. Se îndreaptă spre ușa sufrageriei

open-space. Iese din cameră și închide ușa. Îi aud tocurile pe parchetul holului. Apoi liniște. Sunt hotărât să-i refuz orice inițiativă, orice propunere. Fumez nu o țigară, ci două. Aud din nou tocurile. Se opresc în pragul ușii. Mă aflu în continuare în picioare, în bucătărie, sprijinit în șezut de blatul mobilei de bucătărie. Ușa nu se deschide. Aștept și sunt pregătit pentru orice nebunie-i traversează ei ființa. Sunt nepregătit pentru nervozitatea mea, dar pentru ea sunt pregătit. Și totuși ușa camerei nu se deschide. Mă îndrept spre hol. Deschid ușa. Holul e gol și lumina-i aprinsă pe hol. Mă uit la întrerupătorul de la baie; ledurile aprinse denotă lumina stinsă. Pe cuier agățat este un bilet. O caligrafie aplecată ușor spre dreapta îmi transmite:

”Florin îți sunt datoare. Știu cât și unde ți-am greșit. Nu m-am simțit deloc confortabil.Vina îmi aparține, dar nu în totalitate. Ideea este că nu caut vinovați; ideea este că eu te caut pe tine, cel care știu eu, intuiesc eu că ești. Mai multe nu-ți pot spune deocamdată. Eu te-am iertat pentru atitudinea ta, acum tu ai o dublă motivație să mă ierți. Te rog să mă ierți și să mă accepți deocamdată așa cum ți se pare că sunt. Nu sunt deloc atât de dificilă și imposibilă cum crezi tu acum. Abia aștept să ne revedem. Săptămâna viitoare, la aceeași oră dar aici la tine, nu la Union. Îți mulțumesc pentru tot ce nu s-a înfăptuit încă, dar sigur se va înfăptui.     

          PS: Te rog nu mă suna. Eu nu te voi suna.

                                                                  

Te îmbrățișez cu drag

                                                          Cea care încă nu a fost a ta, Ilinca B.”

           

          Oare de ce am sentimentul că mi se întâmplă o tâmpenie fără limite? Că soarta îmi provoacă limitele și că sunt aruncat într-o situație ireconciliabilă cu mine și lumea asta, atunci când această poveste se va sfârși?! ...
          Dau bourbonul peste cap, îmi torn altul și-mi spun: ”Viață vrei povară? O să afli cum este, și tu, și Ăl de Sus și umanitatea. Ilinca îți promit că vei gusta din amărăciune așa cum a gândit-o PreaÎnaltul! ...”
            Oare ce dorește această femeie de la mine?! ...