vineri, 23 februarie 2018

Trăindu-mă



Palme reci încremenite pe tâmple,
crisparea unei amintiri
dintr-o lume mult prea îndepărtată
în care tu și eu supraviețuiam vântului.
Ce bine mi-ar prinde acum culorile lumii,
iar căldura umedă a tropicelor
să-mi stăpânească așternuturile goale.
Nimic din toate dorințile
tăinuite în tenebrele ființiale
nu-mi întâlnesc destinul;
am obosit să stau în bătaia gloanțelor oarbe
prin care amintirea noastră te răzbună.
Acum simt doar mirosul luminii;
din când în când,
vântul încă îți mai poartă parfumul…

duminică, 18 februarie 2018

Trăindu-te



O altă noapte ploioasă în care-ți visez visele;
visez că merg pe apa adunată din lacrimile tale.
Mă tem de înecul în ape sărate
și mă trezesc agățându-mă de griul rutinei mele.
Temerile mele amestecă albul și negrul,
iar timpul rămas e mult prea puțin
pentru a mai ascunde ceva.
Undeva, în cele patru zări ale lumii,
bunul mers al tuturor iubirilor împlinite,
strivesc sub pașii lor amintirea noastră.
Tristețea mea deprinde gustul sării…

sâmbătă, 17 februarie 2018

Nimicul din cele multe



Multe au rămas nespuse
și uneori, gândindu-mă la asta,
simt că cele nespuse,
fiecare în parte,
ar fi putut schimba ceva.

Sunt multe pentru care ți-aș putea mulțumi,
însă de fiecare dată, gândindu-mă la asta,
aleg să-ți mulțumesc doar
pentru că m-ai învățat despre iubire.

Sunt multe pentru care m-am iertat
pentru că gândindu-mă la astea,
am realizat că tu ai fost cea care
mi-a iertat prima dată cele greșite.

Multe femei am iubit
și multe mi-au întors simțirea,
însă de fiecare dată când mă gândesc la iubire,
rememorându-te,
știu că nu mai contează nimic!
Nici cele nespuse,
nici cele pentru care ți-aș fi mulțumit,
nici iertările…  

miercuri, 14 februarie 2018

Incert



Ți-ai definit iubirea dată
un dogorit soare-n deșert,
să fiarbă firea mea ciudată
să-mi ardă un lucid incert;

m-ai zămislit între nisipuri,
în trupul zeului inert,
să-ți fiu dovada peste timpuri
că este viață și-n incert.

Ai dat o șansă nemuririi
și infinitului un cert,
un țel nimicitor iubirii,
un rost nebunului incert;

iubirea ta un viu concret,
iubirea mea, un vis incert…

Ireversibil



Când m-ai ales să-ți fiu iubit,
te-am prevenit:  ”mi-s imposibil!”,
ibovnic clasic, prihănit
iubirii tale exigibil;

când ți-ai dorit să fim amanți,
ți-eram secretul intangibil,
în noapte vii, în zi distanți,
în taină-un suflet locuibil.

Când n-ai putut a mai ierta,
ți-am fost păcatul accesibil,
din tine Domnul dezerta,
în mine-un iad infailibil;

un ieri perfect, un azi teribil,
căci ne-am iubit ireversibil…


marți, 13 februarie 2018

Umbre



Agățați de toate cele care sunt trecătoare
devenit-am umbre străbătând orașul.
Cumplit mă chinuie nevoia
de a găsi măcar o altă umbră
căreia să-i pot încredința tăcerile mele.
Ecoul pașilor mei e singura dovadă că orașul trăiește
și tot el, ecoul,
acoperă războiul surd al tăcerilor purtate
de muribundele umbre ieșite
să-mi amăgească încrederea.
Undeva, în altă parte a orașului,
o umbră renunță la luptă.
Un adio sumbru,
fără veghea ecoului care se scurge spre vechea gară,
poarta umbrelor către alte lumi.
Îmi este de trebuință plecarea,
un altfel de renunțare.
E prea mult pentru mine orașul,
prea multe umbre
pentru un singur ecou…

duminică, 4 februarie 2018

Corpus Christi



Hrănește-mă Doamne cu trupul vestalei
care ți-a încălcat toate legile,
toate poruncile
și a împlinit toate păcatele.
Dă-mi Doamne puterea să-i sorb toate dăruirile ascunse,
toate dorințele nerostite,
toate cele care pot fi spuse doar în confesional.
Iar ei, Doamne,
dă-i puterea să-mi mărturisească
cele mai adânci taine ale împlinirii păcatului.
Promit că am să o iubesc
până la iertarea păcatelor.
Păcatele ei, Doamne,
căci ale mele sunt interzise,
mai ales iadului…

Femeia



Am prea multă putere.
Folosesc puterea pentru a cuceri tărâmuri lăsate libere
de către cei mai slabi decât mine.
Dar femeia?!
Femeia este cea care le îndură pe toate.
Este partea omului înzestrată cu răbdare.
Trăiește intensul cu răbdarea și iertarea Dumnezeului lor.
Orice femeie este un regat,
este tărâmul interzis puterii mele.
Este tărâmul în care Dumnezeu și-a tocit dinții și simțurile,
încercând să sfarme răbdarea lor.
Femeia trăiește doar în înțelesul ei,
așteptând cu aceeași răbdare
să umple partea goală a paharului,
din care,
bărbatul care sunt,
trebuie să învețe a sorbi amarul,
după ce s-a săturat de dulcele ambroziei.
Femeia, doar ea,
știe gustul eternității…  

Începuturi



Am umblat printre cei neînsemnați,
am umblat printre cei nevrednici de viață.
A trebuit să-i dau un tribut morții ca să pot supraviețui
și am ales să-i cedez tot ce noi am avut.
Dumnezeu nu are secrete față de oameni,
împărtășindu-ne că
există un timp pentru fiece trăire,
oferindu-ne un timp al iubirii,
lăsând liberului arbitru timpul urii.
Tu, acum, ai vrea să-mi spui
despre ceea ce nu mai trăiește în mine.
Aș fi vrut ca lucrurile să fie altfel
dar nu am puterea să le schimb…