Alter ego (LXIII)

Nu contează unde am greșit

pentru că viața nu oferă deja-vu-uri

decât în teorie.

Și astfel, fiecare dintre noi ne purtăm iubirile,

despărțirile,

deșertăciunile,

cu demnitatea pateticului de care suntem capabili.

Hai să recunoaștem că niciunul dintre noi,

chiar nimeni,

nu știe nimic despre igiena erosului.

Toate iubirile poartă petele egoului,

orgoliilor absurde;

de ce în cazul nostru ar fi altceva?!...

Alter ego (LXII)

În mine crește pofta carnală;

vulgul sexualității din amintire mă vlăguiește

și îmi impune rătăcirea

în carnea caselor de randez-vous.

Ce folos îmi este trecerea mea prin acele locuri,

dacă în carnea lor nu-mi pot uita tristețea?!...

Alter ego (LXI)

Cât mai ești și cât mai sunt, mi-s de nelecuit.

Monologurile sunt un accesoriu al supraviețuirii,

o insuficiență vitală redefinirii.

Îți simt carnea în liniile palmelor,

ești un discret al prezentului rece.

Muzica salvează aparențele,

poemele mă salvează de mine

și tu o umbră căreia îi caut urmele pașilor…

Alter ego (LX)

Devenit-am generosul ăstei lumi,

pentru că am atât de multă iubire de dăruit

încât sunt capabil de orice irosire.

Știu că iubirea mea este ieftină,

poate chiar un accesoriu gratuit la purtător,

pentru că nimănui nu-i este în trebuințe.

Sunt un bolnav al dăruirii

și mi-este indiferent că sunt indiferent!

Totuși o întrebare se impune:

pot să zâmbesc în spatele acestor rânduri?!...

Alter ego (LIX)

Adevărul este că mă merit,

că am ajuns un tributar al cunoașterii sinelui.

Mă disec și mă reîntrupez după fiecare nostalgie,

mă las cuprins de esteticul iubirii pierdute,

devenind cel pe care îl vedeam în oglinda ochilor tăi.

De ceva vreme scriu doar necrologuri,

mai că îmi vine să-ți cer adresa

ca să-ți trimit o telegramă de condoleanțe…

Alter ego (LVIII)

Știu că mai am multe vieți de trăit,

doar că nu știu cum să le trăiesc.

Mă adaptez la fiecare secundă improprie

devenind un mercenar al nefericirii,

un adept al neprimirii,

al nedăruririi.

Între soare și mine prefer norii,

între lună și tine prefer seninul căii lactee,

între mine și tine

ne-a ales tăcerea…

Alter ego (LVII)

Năruire, deznădejde, decembrie!

Viața este ca un set de cărți de joc;

zilnic îmi forțez norocul

și insist pe cărți necâștigătoare.

Stârnesc în mine versuri

și muzica se așează pe portative false

prefăcându-mă suportabil,

când în fapt, în derizoriul norocul meu,

am deja-vu-ul dezertării mele.

Stau rigid între a fi și a nu fi,

apoi, uneori, regăsirea într-un echilibru al eșecului.

Orice răsărit ai alege tu,

pentru mine este tortura acestui ”nu mai suntem”;

sunt soldatul renunțării,

iar singura comandă la care răspund este:

”cu stângul spre nefericire, mărșăluiește înainte!”…

Înaintea privirii doar frânturi din tine…

Alter ego (LVI)

Sunt ultimul pudic al singurătății

pentru că vulgul l-am lăsat în carnea ta.

Am ajuns să urăsc iubirea ce-ți port,

dar ce este iubirea altceva

decât o iubire ce-a luat-o razna

după ce s-a privit în oglinda conștiinței?!

Organic te iubesc și mă urăsc deopotrivă!

În întunericul meu

iubirea își lasă vulgul

în carnea urii!...

Alter ego (LV)

O deznădejde nedemnă;

să te simți un hibrid pe fundului propriului iad

ca să ai pretextul stupid al așteptării,

al împăcării,

al eternității în nimic.

Tu crezi că suferi iubind o iluzie

și poate invoci ajutorul divin,

dar în imediata apropiere a lui Dumnezeu

îngerii se ceartă pe mărimea aripilor

pregătite pentru tine…

Alter ego (LIV)

Am toate simptomele unui alienat îndrăgostit;

Nu este o dragoste nouă,

nu este nici măcar prima iubire,

este recidiva unei iubiri recente,

ultima.

Sunt un naiv care crede în vindecarea cancerului,

dar nu în vindecarea ultimei iubiri,

iar iubirea ce-ți port

este de-un vulgar animalic incurabil…

Alter ego (LIII)

În timpul inițierii tale într-ale iubirii

eu mă completam,

încet și sigur,

dar fără conștientizarea de sine.

Mă simțeam imens în mine,

mă cutreieram de-a lungul și latul inimii,

cătându-mă de arșița pustiului

în care zăbovisem înainte de-a mi te-ntâmpla.

Dacă cu tine am început a fi,

ce-ar fi să mi te întorci,

să mă dezveți de tine

și să mă-nveți existența

în a nu mai fi!…

Alter ego (LII)

Mai am câteva întrebări pentru tine.

Dacă despărțirile îi apropie pe oameni

atunci cum rămâne cu despărțirea noastră?

Lumea toată stă într-o poveste de iubire

care să-i reprezinte,

în care să se regăsească trăind,

dar a noastră unde este?

Ceea ce știm, credem, primim și refuzăm

este ceea ce suntem,

dar ceea ce simțim ne aduce mereu îndoiala.

Spune-mi o poveste care să fie cu final fericit,

pentru că eu nu cunosc niciuna,

iar poveștile lumii sunt minciuni;

unele povești chiar conțin adevăruri,

dar adevărul fărâmițat

a fost amestecat cu minciuna și s-a pierdut.

Să-ți mai spun câte ceva despre adevărurile noastre:

adevărurile conțin o doză majoră de introspecție

și oricât de dureros ar fi

ele trebuie asumate dincolo de orice consecință,

pentru că adevărul știe să-și facă loc în lumină.

adevăr este ceea ce am avut noi,

ceea ce suntem,

ceea ce va fi cu noi,

ceea ce va fi prin lume,

dar fără ca noi să ne mai știm,

ajungând ca o iarnă timpurie fără frunze…

Alter ego (LI)

Nu știu mai multe despre tine

decât atunci când ți-am trecut pragul sufletului

și nici pragul trupesc,

care mi s-a deschis complet din prima noapte împreună,

nu m-a adus mai aproape de adevărul despre noi.

Nu știu ce ți-am venerat mai mult, sufletul sau trupul?!

Orice ar fi fost, venerația mi-ai trezit-o prin completul tău incomplet.

Totul nostru a durat exact cât i-a fost nevoie timpului

să ne împace cu eternitatea,

punându-ne destinele într-o așteptare plăcută.

Lumea mea fără tine e tristă,

iar în contextul lumii noastre,

o lumea mercantilă în care poți fi cumpărat sau cumpărător,

singura bucurie mi-a fost sufletele noastre

suflete care nu au fost niciodată de vânzare.

Circulă prin lume un zvon,

cum că dincolo de moarte

avem întâlnire doar cu nimicul.

Dacă lumea are nevoie de zvonuri le poate găsi oriunde,

însă un adevăr servește numai adevărului.

Înainte de împăcarea cu eternitatea

sau întâlnirea cu nimicul, te întreb:

preferi un adevăr rostit de mine

sau un zvon adunat din mijlocul mulțimii?

Poate nu voi primi un răspuns,

însă eu am răbdare 

și până atunci

venerația mea 

rămâne în preajma unor frânturi din amintirea ta... 

Alter ego (L)

Plecând din mine am luat totul

în afară de tine,

însă fragmente din viață mă urmăresc

readucându-te în sobrietatea prezentului.

Mi-aș îneca nostalgiile într-un scotch vechi cât tinerețea ta,

le-aș afuma tribal cu tutunul unui trabuc aspru

sau le-aș șterge din memoria ultimei cafele negre

băute împreună

și toate astea doar pentru că plecarea mea

îmi induce sentimentul inutilității;

oare, a câta oară?!

Știu că încă mă iubești,

însă asta nu schimbă definitivul nostru…

Alter ego (XLIX)

M-am ridicat deasupra tăcerii și confuziei

doar pentru căutarea dincolo de iluzie;

ochii mei pot vedea

dar sunt un biet orb căutându-te.

Nebunul frumos din mine cândva,

devenit acum un Quasimodo autentic,

aude voci care mă strigă,

care îmi spun că mă doresc;

le pot auzi spunându-mi să te uit,

să merg mai departe,

să-mi las superstițiile să aleagă

gustul noilor vieți.

Mi-am aprind o țigară târzie,

amestec toate gusturile și iluziile

și le înec într-o gură de scotch;

vocile sunt tot mai îndepărtate,

însă îți vorbesc ție

și-ți spun să mă lași să plec.

Acum ochii mei văd doar fumul țigării

și tăcerea…