II

 

două adevăruri.

unul al meu, celălalt al tău;

între ele intercalată

singura minciună comună,

universal valabilă:

”te iubesc!”…

delirium

mâinile mele își doresc să-ți cuprindă chipul,

să-ți mângâie ridurile din colțurile ochilor,

apoi să coboare pe buze

bucurându-se de voluptatea lor.

Mâinile mele vor traversa în sens invers

pleoapele tale închise sub impulsul plăcerii

sau al așteptării sărutului.

însă mâinile mele nu vor să grăbească sărutul,

ele așteaptă să simtă despletirea părului

să-i măsoare adâncimea alunecării,

apoi să amestece parfumul pielii tale

cu aroma sărutului prea mult așteptat.

simțurile mele percep prea multe arome;

totul are un gust diferit,

buzele tale,

piele ta,

părul tău,

dar mai ales întunericul de sub ochii noștri închiși

de fiorul unui patos care poate ucide.

aroma întunericului sau tu,

încă nu am răspunsuri la toate,

e ultima simțire perceptibilă;

cedez…

undeva, cumva, un trandafir se sinucide,

refuzându-mi mâinile,

parfumul,

patosul…

 

în gândul meu...

 

în gândul meu te-așază veșnicia

și-ți face loc stingându-mi căutarea,

în soare îmi arunc netrebnicia

să-mi ardă rostul, grija, depărtarea;

 

în gândul meu nu mai e loc de mine

și stau ascuns sub riduri și cărunt,

aștept cenușa care nu mai vine,

căci soarele mă arde-n amănunt.

 

în gândul meu m-așază neputința

de-a renunța la ce îmi face bine,

să-mi fiu străin îmi e sentința,

mi-e inima captivă-n mâini străine;

 

în gândul meu nu mai e loc sub soare

și nici un loc la umbră, sub măceș,

în lumea noastră care-i trecătoare

ne pot ierta, unde-am dat greș.

 

în gândul meu e ultimul cuvântul

și simt cum vine, mi-l înșfacă, vântul…