joi, 29 martie 2018

Singurătatea Lui Dumnezeu



Despărțit de inima-mi
apuc calea unui nicăieri perfid,
agnostic
și plin de incertitudinea eului pierdut.
Surd, orb și nebun de prea mult ”a fi sau a nu fi”;
sunt un prematur al întunericului.
Nici nu realizez dacă urc sau cobor
însă Îl caut,
încerc să-l apuc de picior
sau de mână,
de haină,
de orice înseamnă ceva.
Și dacă El nu există atunci îl inventez,
pentru că un singur gând m-a adus până aici,
un singur gând mi-a suportat insuportabilul:
singurătatea Lui!
Dumnezeu a creat lumea doar pentru a-și amăgi singurătatea…



marți, 27 martie 2018

Carpe Diem


Poate un semn al karmei
m-ar scoate din nemișcare.
Singur, tăcut și înghesuit de toate gândurile
care nu primesc răspunsuri.
Apoi visurile care se repetă obsesiv,
visuri care ar trebui să-mi spună ceva despre lume
sau măcar despre mine,
însă se încăpățânează doar să apară
ducând un mesaj neînțeles
înspre un nicăieri
de care nimănui nu-i pasă.
Încep să înțeleg de ce oamenii urăsc păsările,
de ce piatra și apa își iau singure tributul vieții,
supunându-ne liberul arbitru,
și de ce plătim păcatele tuturor.
Păcatele noastre au izul comunului
și negreala țărânei.
Dacă mi-ar sta în puteri
atunci mareea lacrimilor
m-ar curăța de absurdul acelui nicăieri
de care nimănui nu-i pasă
și de negreala țărânei.
Însă primei mele lacrimi
îi lipsește doar semnul karmei…  

luni, 26 martie 2018

Echinocțiu pentru un anonim



Sub soare același desfrâu,
aceeași ură viscerală,
același nimic împărțit la mult prea mulți
pentru a mai conta.
Sub lumina lunii
doar prezența unui rest al luminii
uitată de Dumnezeu în celălalt capăt al lumii
și câteva acorduri muzicale
care aduc mai degrabă a recviem închinat
nimicului împărțit tuturor.
La cum înțelegem viața
nici măcar nimicul
nu-l mai putem împărți.
De aceea ziua este totuna nopții
și noaptea totuna zilei.
Cu toate cele trăite și neîmpărțite,
undeva, ascuns sub lună,
un om refuză anonimatul
așteptând recviemul iubirii purtată luminii.
Ceva îmi spune că doar acest om
mai înțelege rostul ploii…

marți, 6 martie 2018

Înstrăinare



Orașul mi-e străin sau
eu sunt străinul din oraș;
mi-e totuna cine-și asumă adjectivul
sau adjectivele
care ne bântuie existența,
pentru că pe străzi bântuie aceeași singurătate,
doar că ea poartă alt chip,
altă culoare,
un alt miros.
Singurătatea locuiește la adrese diferite,
se învecinează cu ea însăși
și-și lasă urmele în zăpada murdară.
Pe străzi dictează ritmurile pașilor
un calm vegetativ,
fratele de cruce al ignoranței
și fratele de sânge al indiferenței.
Singurătatea mea are o personalitate controversată:
adoră amorul letal cu purtătoarele
prostiei perfect sănătoase,
însă respinge cu vehemență
avorturile verbale spontane.
Draga mea, singurătățile noastre
poartă semnele unei extirpări reciproce.
Suntem doi străini, în orașul străin,
într-o noapte oarecare a zăpezilor murdare,
pe care doar calmul vegetativ
îi mai ține împreună!
Cum se mai spune oare, te iubesc?!...