Aș vrea să pot a-ți spune despre
mine
c-am renunțat la a-ți mai fi povară,
nici nu mai știu dacă mi-e rău sau
bine,
de port în suflet iarna sau o vară;
aș vrea să pot să ne trimit
departe,
unul spre nord și altul înspre sud,
să-i dăm iubirii dreptul ei la
moarte
și morții dreptul ei la sânge crud.
Aș vrea din toate cele împreunate
să pot alege ce a fost al meu,
dar cum nu pot, păstrează-le pe
toate,
m-oi descurca cumva cu dorul greu;
aș vrea adâncul un adânc să fie
și-naltul până-n talpa unui zeu,
într-un târziu o alta să mă-nfie,
să nu mai fiu al tău, al meu.
Aș vrea să fiu un orb în amnezie,
să trec din iarnă-n vară și-napoi,
să-i dau iubirii drept la poezie
și dorului impar de noi.
Aș vrea să pot, să pot și să se
poată
să uit complet ce am iubit odată…
