numele tău

 

am dat numele tău fiecărei străzi

și fiecărei umbre care ne-a urmărit pașii,

care ne-a ascultat în tăcere gândurile,

fiind singura dovadă că exiști.

am dat numele tău fiecărei case în care am intrat

sperând că voi fi mai bun,

mai împlinit, mai aproape de cel pe care îl iubeai.

am dat numele tău fiecărui bordel

pe care l-am frecventat

căutând retrăirea desfrâului asumat,

dar vezi tu, iubirea de cumpărat

include doar obscenitatea gesturilor frivole.

am dat numele tău fiecărei iubiri

în care te-am reîntruchipat,

visând la nopți cu bune vești

când luna plină,

cu multele ei brațe luminoase,

îți fura sufletul

ca să mi-l aducă.

am dat numele tău fiecărui sărut întâmplat,

provocat sau asumat,

sărutul tău fiind singura intimitate

dusă până la capăt,

de gest, de sfârșit de drum.

am dat numele tău fiecărei amintiri,

doar pentru că ești singura amintire

pe care sufletul mi-o permite,

singura amintire dinaintea căreia rațiunea

se recunoaște neputincioasă.

vezi tu, dacă am fi ajuns acolo,

la locul și timpul

în care ți-aș fi cerut să-mi porți numele,

acum toate acestea ar fi purtat… numele meu!

 

memento mori

 

tu, să mă ierți că sunt tot mai departe

și înțelege, nu mă pot schimba,

ce timpul nu va vindeca în parte

mai pune un rid pe fruntea mea;

 

când întâmplarea te va scoate în cale

trecutul te răzbună-ntr-un târziu,

vei deveni un nume între escale

indiferent ce-mi ești și ce-o să-ți fiu.

 

vom povesti tot felul de nimicuri

și între noi va fi o ceașcă de cafea,

privindu-te, îmi revin a tale ticuri

și-ți spun: ”a fost frumos, nu regreta!”;

 

tu să mă ierți că plec din nou departe

și am trecut prin viață-ți fugitiv,

ce-am pus noi între noi, desparte

în vidul meu te-am stins... definitiv!

iubindu-ne

 

trece timpul, nu ne iartă

trecem peste noi și poate

iubindu-ne, se-ntâmplă artă

un reciproc în proprietate;

 

te am, mă ai și ne avem,

și tot ce suntem ne aspiră,

trăim puternic, la extrem

iubindu-ne, purtăm o vină.

 

eu am adulterul în sânge,

tu-l porți în oase și în carne,

iubindu-ne, ne știm constrânge

s-ascundem ce trăim în marne;

 

în marne timpul nu contează

și totul e definitiv,

iubindu-ne, ne devastează

o invocare-n relativ.

 

trece timpul nu ne iartă,

ne apasă, ne supune,

iubindu-ne, ne facem soartă

un reciproc ni se cuvine;

 

te am, mă ai și ne avem,

încă mai suntem și nu știm

iubindu-ne, cât e blestem?!

iubindu-ne, cât e sublim?!

 

sublim, blestem și timpul poate

să ne reducă la infim,

iubindu-ne-n totalitate

și-n infinit ne regăsim…

 

apartenență

ce lupte duci cu tine?

de ce mi te-mpotrivești?

nu-mi iau decât ce îmi aparține

nu-mi iei mai mult decât iubești;

 

cui folosește acest război?

și unde ne va duce el?

înțelege!, totul se reduce la noi

contrastele se-atrag de fel.

 

orice-mi spui și orice-mi faci

nu-ncape într-o minciună,

de suflet poți să mă înșfaci,

iubește-l, vrea să se supună;

 

dacă-ți repet că ești iubită,

alungi ratările din tine?

sunt vocea caldă, potrivită

și-mi iau doar ce îmi aparține.

 

ia tot ce sunt și te ridică,

dă-mi tot ce ești și te repar,

dacă îți este greu, abdică,

rămân o piatră de hotar;

 

ia tot ce sunt și mi te-apropie,

dă-mi tot ce ești și ce vei fi

și tot ce pare o iluzie

promit că se va-ndeplini!...

 

întoarce-mă

 

iubito ar fi trebuit

ca să mă nasc din moarte

să-mi fie tot îngăduit

și să le știu pe toate;

 

să nu mă joc, să nu-mi greșesc

s-o iau din începuturi,

să-mi fie simplu să iubesc

să nu pun viață-n luturi.

 

să mă trăiesc în nefiresc

să-ți ies devreme-n cale,

dorințele să-ți împlinesc,

de-s suflet sau carnale;

 

din piatră, pasăre și foc

să ne-ncropim destinul,

din imoral să ne revoc,

sunt pâinea și tu, vinul.

 

când din bărbat devin copil,

mă rabdă cu iubire

și fă-ți din mine un exil,

s-ajung prima venire;

 

în timp, cu voia mea și-a ta

întoarce-mă în moarte,

cu tine mi-am îngăduit,

să le trăiesc pe toate…

am nevoie de un suflet…

…

nu care știe-a mă-nțelege,

nici care poate a mă culege.

să-i fiu motiv să mă renege;

 

…

nu pentru a mă reabilita,

nici pentru a mă reanima,

să-i fiu motiv de-a mă uita.

 

….

nu pentru-a-i fi singurătate,

nici pentru-a-i fi o jumătate,

să încropim banalitate;

 

….

nu pentru-a mă-mplini estetic,

nici pentru compromis poetic,

sau un motiv de-a-mi fi profetic.

 

…

nu pentru o iubire absurdă,

nici pentru substitut la ură,

să-i fiu destin la cotitură;

 

…

nu pentru-a ne iubi ermetic,

exces de material genetic,

un substantiv pentru frenetic.

 

…

nu să-i devin veche manta

și să mă poarte-n vremea rea,

motiv ca să renunț la ea;

…

nici pentru-a-i fi o evidență,

în stadiu-ascuns o dependență

și în final, o imprudență.

 

…

nu pentru-a-mi da anatomie

și-o inimă în anemie,

deces pe-o palmă de hârtie;

 

…

nu să-i devin anomalie,

să ne iubim în cochilie,

iluzia să-i devin familie.

 

…

nu ca să-l posed sălbatic,

nici să ne luăm un an sabatic,

să-i fiu Adamul inițiatic;

 

…

nici pentru-o altă agonie,

pentru un ort să-i fiu simbrie

și să sfârșim în nebunie.

 

….

să-mi fie drag, să îl trăiesc,

de boala mea să-l îngrijesc,

să îl alung, să îl robesc,

mă rabde când îl chinuiesc,

să-mi steie viu’ într-un firesc,

o recidivă-n ”te iubesc!”…

sunt un poem

 

dă-mi prima literă ce-ți vine

și îți voi fi primul cuvânt,

te voi iubi cum se cuvine

cuvântul-mi va fi jurământ;

 

apoi cuvântu-napoiază-mi

să pot a-ți fi și primul vers,

te voi iubi cu tot cu patimi,

sublimul meu i-un univers.

 

păstrează-ți versul și dă-mi altul

din univers să-ți fac o strofă,

din mine-n tine face saltul

un suflet viu, în stare-amorfă;

 

dă-mi strofa să-ți devin poem

să te complic, să te-ntregesc,

ești argumentul meu suprem

din declarația ”te iubesc!”.

 

sunt un poem pornit din tine

sunt un poem ce doare-n mine,

sunt un poem dintr-un lumesc

în care pot să te-ntregesc;

zilnic spunându-ți ”te iubesc!”

mă recompun, să nu-ți greșesc!…

 

întreabă-mă

 

privește în sufletul meu

și întreabă-mă dacă iarna pleacă,

vântul ne-ncearcă la greu

parcă ar vrea să ne despartă;

 

dar cerul are un drept la revoltă,

și strigă după primăvară,

norii se-adună sub boltă

să scoată din noi o povară.

 

poate vrei să întrebi norii

de ce ne-ntâmplăm peste anotimpuri,

poate vrei să dai primăvară florii,

un ”mă iubește, nu mă iubește”

peste răstimpuri.

 

mi-aș fi dorit să-ți fiu anost,

un anonim fără de rost,

un oarecare inspid,

prin viață-ți, firul de nisip;

 

dar iarna-și cere al ei drept

și primăvara ne vrea împreună,

să-ți fiu, să-mi fii, e un concept,

nu am răspuns la ce ne-adună.

 

întreabă-mă despre ce-a fost,

întreabă-mă despre prezent,

întreabă-mă de ce-s anost,

la tot răspund: ”mi-ești testament!”…

oameni de zăpadă

am apărut de ieri pe stradă,

stârniți în grabă de copii,

eram doi oameni de zăpadă

cu nasuri, ochi și pălării;

 

aveai ca ochi nasturi albaștri,

tăcuți și mari, rătăcitori,

în noapte-mi par ca niște aștri,

în zi tăcuți ca două flori.

 

am fost făcuți să stăm lipiți

și să privim doar înainte,

noi am fi vrut să fim iubiți

și să gustăm un ceai fierbinte;

 

dar ieri ne-au dărâmat de tot

și am fi vrut să-i știm opri,

noi am uitat c-am fost un joc,

stârnit în grabă de copii.

 

numai oameni de zăpadă,

noi ne-am săturat să fim,

am vrea și noi un pic de suflet

ca să putem să ne iubim…

 

Sibiu, ianuarie 1987

semnul de carte

 

file îngălbenite vechi,

firea mea stătută-n strechi,

te adună și te scade

îți compune serenade,

te îmbracă, te dezbracă

și în noapte te provoacă;

 

file albe subțirele,

noaptea mi-o petrec cu iele,

te blestem și te conjur

inima să pot să-ți fur,

trupul tău plin de drăcesc

m-a făcut să te iubesc!

 

file albe sănătoase

ia-mi cuvintele frumoase,

tu din tine fă-mi poveste,

de ispite mă ferește,

mă cutremură ființial

ca în noaptea de nupțial;

 

file roase prăpădite

mă păstrează și mă minte,

din rândul lumii numai eu,

apoteoza unui zeu,

sunt iubit, sunt adorat

și în toate îndurat.

 

file albe-ngălbenite,

din iubirile-nfinite

doar în una ești prezentă,

e a mea și e perfectă.

poți citi ”al tău pe veci”,

semn de care-ntre coperți…