Doar în noapte ne este permisă coborârea în sine;
se-ntâmplă căderi controlate prin rațiuni în infernul sufletului. Să-mi fie această
cădere o adevărată plăcere doar sub motivul unei voluptăți care concură
voluptatea amorului, sau a pasiunii cu care femeia iubită-mi cedează buzele ei?
Timpul se-ntoarce în Cronos provocându-i agonii nedeslușite, în timp ce mie mi
se dezvăluie infinitul ăstei voluptăți. Îmi scald toate simțurile în aroma
ambroziei și las obscurității ce-i aparține de drept. Infernul din mine are o
geometrie specifică nopții; o plăsmuire aidoma geometriei vidului. Și-n toată
astă nebunie sunt eu și voluptatea mea
...
*
În noapte
toate tristețile se supun regulilor sincerității. Nu mai poți fi mințit nici de
către sine. Toate acuzele aduse ăstei lumi pică în derizoriul unei inimi din
care rațiunea a fost alungată. Îți recunoști toate viniile și axtatic, arunci lumilor
iertarea. Ești viu și visezi la o hibernare planetară, timp în care toate
iertările tale pot să-și asume culorile toamnei ființei. Poți acorda iertarea,
doar dacă ai certitudinea că la ieșirea din noapte te poți odihni în tihna
infinitului ...
*
În noapte,
tot ce mintea a gândit înspre răzbunare devine inutil. Tot ceea ce în zi a fost oemenesc în vremea întunericului
devine păcat. Iubirea din zi este minciuna celei din noapte, și ce a fost tandrețe,
în zi se regăsește doar în gânduri. Nostalgia nopții se pierde în nevroza
cotidiană și rațiunea întinde plasa abdicării afectului. Am primit noaptea să
ne salvăm de nevroze, să ne iubim pătimaș și să ne iertăm pe noi de păcatele stârnite-n
voluptatea căderilor abisale ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu