vineri, 18 decembrie 2020

mi-e…

 

… sete de ce n-am mai fost,

de o nouă încercare,

să-mi fi amplă provocare,

să te-nvăț, să-mi dai un rost;

 

… foame de ce n-am mai iubit

să te-mbrac, să te dezbrac,

să mă cerți, să te împac,

de amor să fiu zdrobit.

 

… în nevoi să mă înfierbânt,

să-mi fii lună, să-mi fii soare,

să te alin atunci când doare,

să-ți fiu ultima-ntâmplare;

 

… un dor să-mi fii icoană,

s-ajung prima-mbrățișare,

prin fiori să-mi dai târcoale,

să-mi fii apă, să-mi fii hrană.

 

… sete, mi-e foame și mi-e dor

nici nu te știu, dar… te ador!


tu, singura din cele multe

 

din multe chipuri te-am ales

misterul nopții să-mi dezlegi,

mult prea târziu  am înțeles

că dintre chipuri, tu alegi;

 

din multe gesturi am simțit

c-a ta atingere mi-e dragă,

mult prea târziu am consfințit,

de felul tău, tu ești pribeagă.

 

din multe buze sărutate

doar ale tale m-au convins,

mult prea târziu ți-am dat dreptate,

tu ești tu nu ce-am pretins;

 

din multe iubiri neîmplinite

a ta e cea ce-mi stă în culpă,

mult prea târziu găsesc cuvinte,

să-ți spun că tu, îmi ești iubită.

 

din multe chipuri ce te vor

al meu te-a scos din pribegie,

mult prea târziu îți este dor,

tu ai ales o elegie…


joi, 17 decembrie 2020

te-am iubit


ating,

conving,

și-mi iau ce-mi stă în trebuințe,

surâzi,

în oglinzi

și-mi pui blestemul în dorințe;

 

îmi ești,

m-oprești,

când noaptea umbra-ți conturează,

m-atingi,

mă stingi,

sărutul tău mă denigrează.

 

scrâșnesc,

hrănesc

în mine ființa cerebrală,

mă știu,

pustiu,

din amintirea-mi ancestrală;

 

ce-ți sunt,

înfrunt

și-mi duc dorința-n infinit,

te cert,

te iert,

căci prin blestem m-ai stăpânit.

 

ating,

se sting

a mele vreri și-a mea iubire,

un plâns,

pătruns,

te-ncarcerează-n amintire;

 

incert,

regret,

că n-am iubit la întâmplare,

ce sunt,

înfrunt

și-mi simt iubirea o tumoare;

 

cumva,

cândva,

vei vrea să știu că mi-ai greșit,

îți spun,

de-acum,

în altă viață te-am iubit!”…

 

miercuri, 16 decembrie 2020

mai mult decât nimic

 


așteptându-te, trăiesc mai deloc

și-i un respiro în spațiul cosmic

mi-e bine, fără echivoc,

tot e mai mult decât nimic;

 

și clipa aceasta care te întârzie

amână dialogul polemic,

te-ntâmplu într-o falsă fantezie,

tot e mai mult decât nimic.

 

de cât e nevoie pentru a fi fericiți?!

de ce aștept, nu mă implic

și n-am răspuns când mă inciți?!

tot e mai mult decât nimic;

 

ce simt nu poate fi părere

când totul se simte seismic,

o noapte albă-mi stă în vrere,

tot e mai mult decât nimic.

 

exilul n-are cum să mai ajute,

prezentul nu doresc să-l stric,

e un refugiu-n gânduri mute,

tot e mai mult decât nimic.

 

rămân la clipa care te întârzie

și joc în filmul nostru ludic,

chiar de rămâi o falsă fantezie,

tot e mai mult decât nimic.

 

luni, 14 decembrie 2020

sunt doar un om…

 


… plecat din el,

fără să caute ceva prin lume,

nici nestatornic, nici fidel,

sunt doar un chip ce n-are nume;

 

                   … plecat din el,

ce poartă-a focului deșertăciune,

nu cer respect, nu cer duel,

indiferența mi-e misiune.

 

                   … plecat din el,

ce știe totul și nimic,

nici obedient dar nici rebel,

domesticit din neam sălbatic;

 

                   … plecat din el,

deposedat de drag și ură,

nici filozof, nici menestrel

cuvântului i-am pus cenzură.

 

                   … plecat din el,

nu port în suflet învrăjbire,

femeie-n în rugă sau bordel,

nu sunt capabil de iubire;

 

                   … plecat din el,

un oarecare prins sub brume,

nu am blazon, nu am drapel,

sunt doar un chip ce n-are nume…

 

sâmbătă, 12 decembrie 2020

parfumul tău

 


parfumul tău, dulce-amară impregnare

stârnește organic dorința din trăire,

otravă pe suflet, carnală împreunare,

provoacă păcatul și calea lui spre săvârșire;

 

parfumul tău coboară-n defăimare

și inima rigid îngheață-n piept,

aroma lui mi-a duce a iadului savoare

și-o agonie când mă faci s-aștept.

 

parfumul tău provoacă remușcări

când plec și-mi jur că nu revin,

bourbon, tutun, ratificări,

te țin în minele sangvin;

 

parfumul tău ar trebui interzis

și expulzat de pe pământ,

cât îl păstrezi rutina mea-i un bis

și inimii îi ești veșmânt.

 

parfumul tău în fapt i-al meu,

îl porți din prima noastră noapte

sunt paradox în narcisismul greu

să mă salvez, nu se mai poate!


vineri, 11 decembrie 2020

nu mă cunoști


nu sunt al tău, nu sunt sub jug

și-mi aparțin până la capăt,

destinul meu, iubiri pe rug

nu mă cunoști decât  în treacăt;

 

ce să-ți mai spun, nu mă proba,

eu mă trăiesc așa cum știu,

așa cum sunt e treaba mea

nu mă cunoști, n-am cum să-ți fiu.

 

sunt viu, nebun și improbabil

trăiesc la limită-n exces,

ce sunt înseamnă veritabil

nu mă cunoști, nu-s înțeles;

 

ce oare pot să-ți mai ofer?!

să tac, să fac tot ce-ți dorești?!

să fii a mea știu că prefer,

nu mă cunoști, deci ce iubești?!

 

nu-ți cer nimic, îmi dai ce poți,

ce ești, ce știi și ce-nțelegi,

sunt altceva-ul dintre toți,

nu mă cunoști, nu poți s-alegi!

 

nu sunt al tău, nu sunt sub jug

și totul se termină-n van,

iubirea înseamnă tăvălug,

nu mă cunoști, dar când iubesc sunt un titan!…


joi, 10 decembrie 2020

mi-e dor să te cunosc…


… doar pentru a te întâlni

cândva-ți scriam din vaga mea imaginație,

e greu să trăiesc doar pentru a mi-te-nchipui,

mereu sunt pregătit să plec, dar totuși dă-mi o destinație;

 

                             … pentru că știu ce ai de oferit,

îmi stai în gânduri așteptând acea schimbare

să-mi simt trupescul în fiecare răsărit,

substituie-mi tumultul cu-o blândă dezmierdare.

 

                             … pentru că nu te-am uitat

și-n mine un alter ego din altă viață își revine,

ți-aș fi completul care l-am premeditat,

beția din nectar divin, sălbăticia din jivine;

 

                              să nu mă mai lupt cu mine,

să mă înduri, să mă dorești, să mă trăiești,

preaplinul vieții să îl regăsesc în tine,

să-mi fie de-un răvășitor, așa cum ești și nu mai ești.

 

                             … să pot iubi și eu măcar odată,

să ardem împreună la temperatura unui viciu

și ființa mea de-a ta să fie veșnic înnodată,

să te iubesc nebun de tot și tu să-mi fi ospiciu!...

 

rutina


singurătății mele nu-i pot asorta nimic

și în oglindă adevărul mă condamnă,

secunda bate-n timpul anatomic

și sângele pulsează în mine inamic,

pentru tine, a mea doamnă;

mă întreb ce oare mă stârnește,

cum poate omul să reziste frânt,

ce gest al meu încă mai rănește

când umbra din privire-ți dojenește

și umbra mea s-ar pierde în pământ?!

 

pasiunea mea nu mai suportă martori

și-mi șterge chipuri vechi din amintiri,

în aparență cavaleri strălucitori,

în fapt bieți epigoni și de cuvinte negustori,

profani ai iubirii pozând în martiri;

în mijlocul la toate acestea tu,

cu simplitate devorând capricii,

din tot ce-ți dau îți faci atu,

da, slăbiciunea mea ești tu,

iar eu?!... rutina ta în vremea fricii!

 

îmi port rutina resemnat

chiar de oglinda mă condamnă,

îmi ești și vină și păcat,

sunt umbra din pământ amestecat

de umbra-ți din privire devorat!

și totul pentru tine, a mea doamnă!...

 

miercuri, 9 decembrie 2020

iubește ce e de iubit


te-am cunoscut în toamna vieții mele

când ploaia încă îmi trezea plăceri

albastrul tău, oglinda unei stele,

sunt toate-n mine, parcă au fost ieri;

mi-e greu să tac, să mă reneg și să m-ascund

sunt cel ce nu-mi doream să-ți fiu,

dar te strecori în inimă și-n gând

și-n mine toate se prescriu.

 

aș fi putut avea răbdare,

aș fi putut avea mai mult

și să nu plec cum am plecat,

să îți vorbesc, să te ascult

să fiu cu sufletu împăcat;

dar azi cuvintele-s aici,

și rostul lor e provizoriu,

nu-s lângă tine ca să-mi zici

că mă îndrept spre derizoriu.

 

sunt sincer, știu că m-am pierdut,

îmi ești, nu-mi ești și îți mai sunt?!

ți-ai luat puțin, ți-am dat mai mult

și n-am dovezi să mă confrunt;

mi-e greu să tac, să mă reneg și să m-ascund

dar tot ce-a fost s-a închis subit,

îți spun din inimă și gând:

”iubește ce e de iubit!”

 

marți, 8 decembrie 2020

dă-mi noaptea și renunț la viață

 

mi-ajunge o viață pentru-a te iubi,

să te învăț, să îți rezist,

aceeași viață pentru a nu-mi fi

ești vina în care tot insist;

 

din slăbiciunea lumii te-am ales

și ți-am jurat să-ți fiu loial,

mi-ai devenit un neînțeles,

prin tine soarta-mi dă-mi trial.

 

ți-am dat întregul meu ingenuu

fără să-mi iau despăgubire,

de la banal până la geniu

ți-am demonstrat despre iubire;

 

te-am împlinit așa cum știu,

necontrolat, definitiv,

ce sunt n-ajută, e târziu,

am evadat în relativ.

 

sunt multe ce doresc a-ți spune

dar nu ne mai întorc din drum,

să te iubesc mi-a fost misiune,

parfum de fericire-n scrum;

 

și dacă printr-o întâmplare

premedităm o dimineață,

îți spun din simplă răsuflare

dă-mi noaptea să renunț la viață!”…

 

joi, 3 decembrie 2020

alb și negru

 


suntem extreme îndepărtate,

contururi vagi abia disting

și între lumi un crivăț care bate;

în noi ard focuri încăpățânate

care-ntrețin simțirea, nu o sting.

 

în țurțuri ascundem sentimente

și până-n primăvară subzistăm,

iubiri intrate-n falimente

scrisori de-adio, testamente,

și-n berna asta generală rezistăm.

 

nu-i rană-n mine ce să mă răpună,

în mine viața-i cu motiv;

ia tot ce vrei și le adună,

crescute sunt să mă supună,

te iubesc i-un conjunctiv.

 

firescul stă într-ale noastre gesturi

frizând condiția tuturor,

în lumea lor iubirea presupune costuri,

în alte lumi e pusă-n resturi,

în lumea noastră înghețăm de dor;

 

ce-mi spui și-mi faci stă în integru,

ce-ți spun și-ți fac stă în sublim,

ne-mbrățișăm prin crivățul alegru,

suntem extreme, alb și negru,

fii lungă iarnă, încă ne iubim!...