Sunt fără milă! Am cunoscut-o
în timpul fricii. Am luptat împotriva ei până mi-a reușit anularea. Nu am milă
nici măcar pentru cei care o cerșesc sau și-o poartă în taină. În acel timp în
care eu și mila trăiam în concubinaj am realizat cât de multă perversiune zace
în acest sentiment. Am realizat că mila poate ucide. În anturajul milei se
desfată cele mai atroce gânduri. Se pot închipui gâtlejuri trosnind în funii
conținând compromisul lașității sau picuri sangvini lovind obscuritatea podelei. Supraviețuitorii
tendințelor fataliste își absorb nimicnicia și din ei se revoltă întunericul. La
ce folos că ăste trăiri te aruncă în rădăcinile parvenirii? Până te cureți de
mucegaiul ființei ți-ai infestat cei mai dragi dintre semeni, cei care te
suportă. Tu te-ai lăsat în grija milei lor, implorând-o tacit, iar ei ți-au
acordat-o necondiționat. Acesta-i și motivul pentru care cimitirele sunt pe
pământ solid; a-ți aminti rostul milei. Din nisipurile mișcătoare și mlaștini,
chiar supraviețuindu-le, nimeni nu a revenit la viață mai spășit sau învățat
...
Dă-mi mie Doamne
mlaștinile și nisipurile mișcătoare în suportabilitatea esențială a inimii
mele, iar semenilor dă-le motivul ludic al milei ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu