Senzația ființială a revenirii
vidului în spațiile afectului abia renovat îmi cutremură nervii. Devin pară și
foc și minotaur în arcă, iar iertarea de orice tip mă revoltă-n fratricidul gândurilor.
Dacă (câtă mizerie poate ascunde acest dacă) mi-ar fi în puterea firii m-aș
descompune în otrava aflată în semeni. În real această otravă se identifică cu
indolența, neputința și nevrerea. Nu am calitatea Vraciului din înalturi, dar
mă știu mult mai implicat decât El. Nu-mi reușesc a-mi fie mie antidot, însă în
semeni pot fi stavilă otrăvii până-n revenirea lor. Răscolit dincolo de
prăselile ființiale, mă voi întoarce înspre mine pregătit pentru orice război
mi-ar fi gândit destinul. În tranșee nu mă ascund de viață, mă ascund de
răzbunarea de care sunt capabil. Încă un rug se stinge-n mine, încă o existență
cândva dragă mie se alătură eterului ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu