Tu și eu ...
încarcerați în tăceri diferite, aparținând marii tăceri. Dacă le-am vorbi
semenilor despre tăcerile noastre, Dumnezeu însuși s-ar coborî să ne
pedepsească. Mi-ar spune că ești Pandora mea; mi te-ar ridica cu mâna stângă în
brațe, în timp ce dreapta-i desface cutia afectului tău, revărsând-o în mine.
Să fim oare interziși cronicarilor lumii? Noi nu aparținem ăstei lumi, suntem
atât de puțin din ceea ce am dori să fim că nici măcar nu avem o lume. Ne temem
de pedeapsa demiurgică sau de ceea ce știm simțind, a putea fi!?
Eu, păzitorul
focului din semeni. Tu, păstrătoarea a tot ce a plăsmuit Divinul pentru om. Tu
nu porți o lume, porți toate lumile; eu port doar lumea ta. Totul se reduce la
lumile tale și dincolo de ele, într-un adevăr stă într-o convalescență,
tăcerea. Știi ... nu cred că ți-am spus vreodată! Doar aleșilor le vorbește
tăcerea. În fapt ea, tăcerea, conține toate tonalitățile arpegiului; îți auzi
vocea eului contrându-te, aprobându-te. În tăcerea binefăcătoare aflăm și vocea
amintirilor, nostalgiilor, durerilor dar cu precădere a bucuriilor și
împlinirilor. Suntem și ceea ce gândim, nu doar ceea ce suferim.
Când îți convoci
toate lumile recunoscute din tine, ți se-ntâmplă zâmbet și grimasă, arcuit de
sprâncene și întăriturile arterei. Știu cum îți este; am trecut cândva prin
toate ăste. Intri pe ușa fiecărei lumi, dar niciunde nu poți zăbovi mai mult de
un clipit al pleoapei. Sunt prea multe care nu-ți spun nimic spre suficiență și
prea puține care să te rețină. Tu să nu te sperii! Te afli în purgatoriul dintre
lumi. Învață despre el; ulterior tentațiile lumilor de dincolo nu-ți vor mai părea
grotescul și agonia, nici beatitudinea și fericirea. Îți spun un mic secret!
... Cum crezi că altfel s-a vindecat Divinul de sinele Lui? A aflat despre
lumile create prin scăpărarea iluziei ”liberul arbitru’ ” (care apropo’, mie îmi
este totuna cu anarhia) și a privit în toate, nu dintre ele cum suntem noi muritorii
obligați să o facem, ci ridicându-se deasupra lor.
Îți spuneam mai
devreme că noi nu aparținem ăstei lumi, că nu avem o lume a noastră. Să-ți
permiți tăcerile noastre, înseamnă a te recunoaște în spovedania popoarelor,
tuturor lumilor; înseamnă a-ți recunoaște vocea între toate strigătele agoniei
lumilor. Când te auzi limpede deslușindu-ți clinchetul cristalului te poți iubi
fără taina prefăcătoriei. Ai ajuns în tine, te cureți de dor și jale, de bine
și trufie ... când te știi iubi precum o face Divinul vei iubi la fel ca El. Eu
sunt acolo, tu ești aproape.
Te simt, păzind
focul. Aud cum tragi după tine cutia, Pandoră a lumii nepricepute și neghioabe.
Îmi este totuna cum îmi va fi, câtă vreme știu despre tine și împăcarea cu
lumea ta ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu