Cum se poate scrie istoria a
ceva ce nici măcar nu a existat? Este suficient să îți dorești ceva pentru a
obține? Unde ne stă ascuns curajul acțiunilor, faptelor sau gesturilor care ne
califică în vederea unei împliniri? Curajul stă în aceeași ascunzătoare și când
este vorba despre recunoașterea unui eșec. Iluziile nu-i vor ține niciodată de
foame afectului. Iluziile se servesc perfuzabil sau prin aspirație, fiind
singura absorbție imediată și garanția intrării în sevraj. Afectului îi este de
trebuință intoxicarea concretă, boala agoniei, nicidecum sevrajul unei iluzii.
Mi-e afectul în spasme, într-un
soi de comă necontrolată. Toate bazaconiile ăstei lumi se așează la rând în
fața ușii casei afectului. Îmi este auzul crestat de tot felul de rostiri, dar
mai cu precădere de nerostiri. Rostirile le știu deja pe de rostul și în rostul
nepotrivit. Nerostirile sunt cele legate de neputințe, de trădări, de minciuni.
Au aroma unei evlavii reverențioase, dar ascund mârșăvia unei lașități care îmi
repugnă total. Le aud din străfundurile tainei și le conjur să rămână în
spațiul lor pestilențial, locul unde creația lor s-a împlinit dincolo de nimic;
ăste nerostiri le simt precum profanarea nimicului.
Nimicul este asceza
conștiinței. Nimicul este atingerea liniștilor. Nimicul este doritul ascuns al
ăstei lumi când este izbită de și în limitele ei. Nimicul este începutul
necunoscutului, provocarea sălbăticiei din noi. Nimicul este șansa redresării
umanității. Nimicul se poate identifica cu iertarea Divinului; pornind din
nimic, după atingerea lui, suntem dincolo de uitare și primim viața nouă care
poate fi altceva-ul pentru care am fi ucis în viața anterioară nimicului.
Dacă nimicul vă este străin, în
neputința și teama vieții, lăsați-mi-l mie. Mereu m-am descurcat cu el. Rogu-vă
ca un ultim gest cu bunăvoință și demnitate, dacă vă este prea mult
renegați-mă. În mine nu este loc cu supărare ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu