Să avem parte de atâta hazard
în astă viață încât să o renegăm? În fapt renegarea este forma prin care
refuzăm provocările, prin care ne etalăm temerile. Mă depășește mai mereu
atitudinea revoltată a celor resemnați. Realizez paradoxul revoltă în
resemnare. Fac referire la revolta neputinței, acea tânguire conformă cu
neajunsurile pricinuite de lipsa implicării. Vrem cu putința neputinței, cu
teama învinsului dinainte, cu perversitatea unei lașități ascunse; vrem totul
doar prin implicarea umbrei.
Cunoașterea presupune foarte
multe experiențe. Nu este îndeajuns să citim despre reușitele sau eșecurile
altora, nici să aplicăm aidoma pașii existențiali ai unor predecesori versați. Asumarea
în empiric este totul; asumarea presupune gândirea spre previziune și preîntâmpinare
a evenimentelor, iar trăirea depinde de pasiunea ca implicare în tot ceea ce
presupune acțiune. Pentru a atinge cunoașterea necesară unei evoluții revelatoare
avem nevoie de cauză și efectele ei, pornind de la cauze.
În general ne sunt pe plac
riscurile care se presupun a fi minore, chiar de neglijat. Este oare acesta un
motiv să nu ne temem de consecințe? Este mult mai simplu decât pare. Totul,
dar absolut tot ce se petrece are consecințe doar în prezentul conștiinței,
singura în starea de veghe permanentă. Raportându-ne inconștient doar la
trebuințele firii, care ar fi motivul pentru care am lua în calcul reacția celorlalți?
Aproape nimic nu se poate realiza în singurătate decât singurătatea însăși. Atunci,
dacă tot suntem în contactul cu semenii și îi folosim în varii acțiuni, de ce
trebuie să ne implicăm în trăirile lor, când abia suntem capabili în a ne ocupa
de ale noastre? Suntem uneltele reciproce prin care ne rezolvăm problemele.
Niciodată cele de viață și moarte, pentru că ele aparțin intimității, mă refer
doar la cele simple, cele care oferă soluții imediate.
Nimeni nu a afirmat vreodată că
viața este simplă, decât dacă este un prost superficial și artificial. Viața
este ceea ce suntem în individual, iar în societatea viața este produsul
interacțiunilor noastre, a contactelor umane pe care le deținem. Îmi place
viața, dar fără implicarea majoră a semenilor. Îmi sunt de mare ajutor doar
pentru a găsi raportul perfect dintre nefericirile lor existențiale. Orice
existență în plusul conștiinței mele mă obligă. Detest să fiu obligat doar
pentru că am conștiință, ceea ce înseamnă că există mereu riscul să-mi pese ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu