Sunt patru (4) ani de când răvășitu-mi-ai destinul

(poza este în oglindă / în real este ea soarele și eu satelitul)

Astăzi se împlinesc patru ani de când viața mea a intrat în ultima etapă a ei, acea etapă a anulării în care nu mai contezi, în care totul se reduce la înlocuirea verbului ”a fi” cu ”a dărui” ... În acea noapte de 6 decembrie am scris ”Bine ai venit! Cât ai de gând să rămâi!?”; au trecut patru ani și nimic nu s-a schimbat, vor trece și restul și va fi aidoma atunci, acum, mâine, ...

Să ne trăiești Anya și să umbli cu bine și drag prin viață! 

"Anyei Nicola

Cuvânt înainte

Copila mea dragă, număr clipele de când viaţa mi-ai schimbat-o. Totul a fost brusc şi radical. Nimic din ceea ce raţiunea îmi pregătise nu se potriveşte în acest puzzle. Afectul a părăsit acea amforă în care stătea chinuit dinaintea evidenţei şi de atunci parcurge neistovit drumul dintre neştiinţa ta şi covârşitoarea, complicata mea existenţă. Copila mea, eşti sânge din sângele meu, eşti carne din carnea mea şi simt, ştiu că astea nu sunt deloc îndeajuns. Eşti o prelungire dureroasă a ceea ce sunt. Încep să înţeleg propria-mi metamorfoză. Tot ceea ce nu mi-a reuşit a iubi în astă viaţă se năpusteşte nebun spre tine sufocându-te. Ştiu asta şi te simt strivită de neputinţa de a înţelege ce ţi se întâmplă. Primele tale contacte cu astă lume le-ai stabilit prin mine, o alegere nefericită, dar nu ai avut alternativă. Sunt tatăl tău, un maestru al simulărilor în arta mincinoasă a comunicării, arta preferată a umanităţii în care predomină diletantismul. Toţi care te-au cunoscut în cele câteva săptămâni de viaţă te confundă cu mine, dar nu am simţit nici o dovadă a deconspirării identităţii noastre.

Copila mea toate aceste rânduri le vei afla cândva şi sunt doar un preludiu amăgitor a ceea ce vei descoperi singură în timp. Toate învăţăturile mele sunt fără sens dinaintea perceptelor, simţirilor, trăirilor tale. Adevărul despre mine este ca nimic în această lume nu mi-a sedus suficient spiritul, deşi sunt unul dintre puţinii răsfăţaţi ai sorţii care au văzut şi au înţeles toate culorile, am sedimentat aromele si parfumul acestei lumi, am tânjit pe ascuns şi am obţinut mângâierea fiecărui gest uitat pe mine. Toată elegia acestei lumi, purtată între ludic şi liric nu te vor completa niciodată, pentru că nici mie nu mi-a reuşit vreodată această amăgitoare simbioză, cu tot desfrâul de care sunt capabil (şi crede-mă copila mea, sunt tributar desfrâului). Recunosc acum în faţa ta, că am greşit reducând această lume la o galerie de portrete lipsite de viaţă, pentru a ignora dinadins dramele ei. O sa afli la rându-ţi, că nici măcar propriile drame nu-ţi vor folosi la nimic. Ele doar te vor ascunde lumii şi te vor hărţui în momentele de cumpănă, când vei fi obligată să alegi. Ca şi mine, vei trăi între “azi, nimic …” şi “mâine, sper la ceva viu …”. Sunt atâtea prăbuşiri în astă lume, încât vei ajunge să compari frumosul din culorile curcubeului cu frumosul extras din liniştile succesoare prăbuşirilor. Acum eşti atât de frumoasă încât posteritatea îţi reneagă existenţa. Nimeni nu este mai îndreptăţit decât tine în a-ţi creiona destinul. 

Copila mea, de-a lungul existenţei mele am amestecat păcatele, uneori le-am aprofundat de-a valma. Singurul păcat dinaintea mea a fost doar anularea conştiinţei, de la acel moment nimic nu a mai contat, pentru că era total lipsit de valoare. Nici păcatul înfăptuit nu mai are valoare fără conştiinţă, iar eu mă amăgesc cu speranţa că tu nu vei avea parte de asta, că vei refuza conştiinţei exilul. Armonia unei existenţe este dată doar de echilibrul conştiinţei. Lipsa armoniei înseamnă doar existenţă în umilinţă, ceea ce vei afla cu certitudine, o motivaţie existenţială pe care umanitatea o savurează cu voluptate. Din pluton se poate evada numai dacă te răzvrăteşti, singura metodă sigură pentru a fi exclus, pentru a te salva.

Să-ţi aminteşti copila mea, că raţiunea îţi va fi singurul aliat în această existenţă. Nu vei putea niciodată să posezi ceva dacă îţi pierzi minţile cedând afectului, iubind fără discernământ. Anulând raţiunea nu mai ai nici o utilitate dinaintea celui căruia te oferi cu totul, dar ştiu că este în legea firii să cedezi total odată în viaţă. Tot ce ai păstrat cu sfinţenie, tot ce-ţi desemna superioritatea se va frânge, dizolvat în neantul deşertăciunii. Îţi vei cultiva inconştient suferinţa, o reacţie naturală şi organică a afectului, va fi prima ta operă de artă. Atunci vei afla natura creaţiei, îl vei cunoaşte cu adevărat pe Dumnezeu. Va fi singurul tău război real, dur şi fără menajamente, fără prizonieri. Vei confunda gustul dispreţului cu cel al fierei, dar să nu te sperii, va fi războiul dintre tine şi tine, în tine, lupta cea mai dură care va avea ca finalitate înscăunarea definitivă a raţiunii, cea care va aşeza sufletul în camere perfect egale, în care îşi vor găsi locul deopotrivă, compasiunea, toleranţa, generozitatea şi iubirea. Atunci, doar atunci vei afla definiţia reală a noţiunii Om, vei fi completă sub biciul raţiunii pure şi dure ca un diamant şlefuit de cel mai fin şi rasat meşter, viaţa. 

Sunt multe, mult mai multe de spus, dar este mult mai frumos sa le trăieşti, astfel întregindu-te. Mă gândesc perfid şi plin de ruşinea speranţei că singurătăţile noastre se vor întâlni cândva.

Copila mea, mă completezi prin existenţa ta. Pot doar a-ţi mai ura “Bine ai venit, în astă lume!” . Numai tu, draga mea, vei putea decide “Cât rămâi!?...” 

Cluj Napoca

6 decembrie, 2009

        Acum "Jurnalul Mediocrităţii" este complet. Va vedea lumina tiparului în primăvara lui 2010, imediat dupa botezul fiicei mele. Mulţumesc tuturor celor care m-au dispreţuit sau au fost alături de mine în cei patru ani în care am scris această carte. Reverenţe!"

PS: ... și totuși litera nu a întâlnit încă tiparul!

PPS: … între timp, încă două manuscrise stau în așteptare:  “Expresiile abisului” și “Regretul de a fi” care sunt complete din toamna lui 2011, respectiv toamna lui 2013.