Love story rural

"Tu poţi crede orice despre mine. Pot accepta să iei cu tine toate amintirile care nu-mi sunt de trebuinţă, sau uită-ţi în mine amintirile tale de aruncat. Te rog profită din plin de toată libertatea care îţi va rămâne după plecarea mea. Deretică atent unde mai găseşti urme din mine. Foloseşte cu încredere, împotriva amintirii mele, toate motivele care te-au determinat să mă laşi să plec. Răzbună-te pe manuscrisele mele, arde-le-n flăcările urii tale. Blesteamă-mă şi uită total de îngerii şi sfinţii care ne-au adus împreună. Orice ai gândi, acum când lecturezi răvăşită bilețelul ăsta, îţi reamintesc că sunt suficient de laş încât să îţi recunosc tardiv că sunt dependent de tine. Am plecat să mă lepăd de sevrajele mele, între oameni. Te voi purta pervers în mine şi totul numai pentru a-mi pedepsi destinul. Hotărât lucru, nu ţi-am oferit nici un motiv să mă regreţi. Şi dacă te încearcă îndoiala reciteşte la nesfârşit acest răvaş. Până la epuizare!

P.S. Mai ştiu că metodele personale de a elimina răul "necesar" ţi-au părut mereu barbare. Un motiv în plus sã-ţi demonstrez veridicitatea lor aplicându-le pe noi. Gãseşte, te rog, soluţii să nu mă ierţi şi să mă uiţi. Îţi aminteşti cum râdeam de sintagma "de la ură la dragoste este numai un pas" şi cum simulam ura pentru a ne "împăca" în dormitor? Niciodată nu mi-a reuşit a fi vulgar cu tine. Nici în gesturi, nici în sentimente. Acum când îţi scriu realizez câte ne leagă. Încerc cu disperare să termin epistola asta. Îmi doresc să plec înainte de întoarcerea ta. 

Alt P.S.: Greu! Foarte greu îmi va fi fãrã tine. Nu ştiam că pot fi atât de lamentabil, de patetic. Nu îmi găsesc cuvintele. Nu ţi-am spus niciodatã ceea ce ştiam că arzi să auzi. Aici şi acum o pot face. Te Iubesc! ... 

Un alt P.S.: Aud cheia ta, în uşă. Mă găseşti pe balcon la o ţigară. Sper, după ce citeşti, să mă ierţi. Explicaţiile sunt chestiuni de mâna a doua, de bucătărie. Tu ştii asta de la E. Maria Remarque. Am să le ofer, dacă este necesar! ..."

Se ridică şi puse biletul pe masa din bucătărie, după care aleargă spre balcon. Se sprijinise de balustradă şi căuta prin fumul ţigãrii ţintuite între buzele uscate, soluţii pentru ieşirea din criza pe care o crease. Dinspre interiorul apartamentului nu se auzea nimic. Se gândea febril la cantitatea de laşitate pe care o deţinea. Era la a treia ţigarã când îi auzi chemarea. Brusc i se relevă soluţia. Amândoi erau adepţii calitãţii, deci se impunea imperios să dea calitate laşităţii lui. Ea stătea în spatele lui, fără să spună nimic, privindu-l cum strivea mucul de balustradă. "Tipic lui", gândi ea. Îl urmărea cu privirea cum se căţăra pe balustradă. Pentru că nu credea în el nu schiţă nici un gest pentru a-l opri să se arunce. Era ultimul lui zbor, completat cu gândurile lui. Ea va tăcea pentru totdeauna, iar el se gândea la victoria finală, a acelui unic "Te Iubesc!". Pentru nici unul dintre ei nu mai conta noţiunea de "mâine".

Şi totuşi, a doua zi, fiţuica locală pomenea de "calitatea" nebuniei lor. Cui îi păsa de asta? Oamenii erau prea ocupaţi cu supravieţuirea. Poveştile de dragoste nu sunt punctul lor forte. 

În același rural, a doua zi, o femeie frumoasă bâiguia: "Şi când te gândeşti că tocmai ieri dimineaţă au fost cei de la Primărie cu recensământul. Domnule doctor, ce scuză am eu mîine că i-am minţit la numărătoare?. Pot să păstrez cămaşa asta!? Îmi place că se încheie la spate fără nasturi ..."