Nimeni nu mai înțelege
nimic din ceea ce am devenit! Mi se relevã prin vorbe, cã sunt inutil, cã mã
vând prin taverne, cã boicotez iubirea, cã sfidez capitularea celor ce iubesc
neconditionat, cã aș convoca demonii din semeni, cã distrug argumentele din
umbra cultului personalitãții, cã ironizez pasiunea pentru viațã!
Agonia mi-e aliatã și
rațiunile existențiale îmi sunt dușman. Blasfemie este numele meu, la adresa
rutinei din cotidian. Percepte creștine imi urlã pãgân în timpane, cicã
holocaustul nu mi-ar fi strãin, cruciadele mã fac mai vinovat decât Iuda,
cãderea Troiei mi se reproșeazã, din cauza iubirii ce am purtat-o Elenei.
Nimic nu este mai
strãin de mine. Sunt trist cã sunt contemporan ăstei lumi, cã mi se refuzã
dreptul la dispreț în tot ce emanã mediocritate. Mã voi întoarce cu fața spre
lume și dacã cuvântul nu va ucide, îi va râmne doar simularea accepțiunii unui
alt renascentism universal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu