Pe masă, o sticlă goală
în care se ascunde un mesaj scris. Am găsit-o pe malul râului ce străbate în
lung oraşul. Încerc să-i refac traseul. Ştiu că este de la tine. Tu eşti
departe şi cu toate astea încă te pot atinge. Asta depinde numai de vrerea mea.
Eu ascuns de priviri indiscrete, voi pleca pe ascuns fără să mă ştie cineva, să
nu mă poată opri. Înainte de a pleca, îţi voi parcurge avid mesajul. Ştiu, fără
sã sparg sticla, ce spun rândurile tale. Ştiu că pot ajunge la mesajul tău condiţionat
de transformarea sticlei în cioburi, pe care cândva le vindeai în pieţe, la
tarabă. Aşa te-am cunoscut. Îţi aminteşti? Pot să-mi reproşez inutilitatea
memoriei, dar nu o pot reprima. Nu am uitat nimic din trecutul meu, implicit
nici pe tine. Mă gândeam la capcana sticlei!? Cioburi ca să ajung la mesaj,
cioburi să mă pot vedea în ele; eventual dacă îmi vine să mă sinucid. Orice
destinaţie ar avea ele, le vei culege, te vei întoarce la tarabă şi dacă m-am
tăiat în ele le vei vinde ca rubin; numai dacă îţi mai rămâne ceva după ce
ţi-ai făcut bijuterii din ele. În cele din urmã, nu cred că îţi voi mai scrie.
Plec! Tocmai de aceea, nu mai citesc mesajul şi nici nu-l voi lua cu mine.
Singurul regret este că acesta atitudine îţi va falimenta afacerea. Mesajul meu
lăsat în eter, te va ajunge după plecarea mea. Atunci, când plictisitã de
comerţul cu cioburi, te vei dori asociată în comerţul meu cu singurătăţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu