Indeciziile tale mă frământă. Mai
mereu în căutare, fără o țintă precisă. Nu-ți dorești concretizare, doar să
trăiești pe modelul “carpe diem”. Te îngrijești
permanent de trupul tău, mai niciodată de suflet. Carnea ta trebuie să sfideze
perfecțiunea, inima ta suportă orice pentru că s-a hrănit cu indolență; a ta și
a celor cărora intenționat le-ai cedat. Nu trebuie să-mi explici nimic; știu că
tot ceea ce ți se întâmplă se datorează doar ție. Capriciile tale nu țin de defecte,
vicii sau păcate; aparțin categoriei dorințe și trebuiesc împlinite. Interesant
este că nu ceri nimic niciodată, dar primești totul cu aroganța unei zeițe care
acceptă cu naturalețe ofrande. Gura lumii este liberă să zburde prin jurul tău
și să te înfiereze, tu răspunzi prin arta seducției, nestăpânită dar adaptată
la situație. Sexul nu este niciodată obligatoriu, iar practica lui apare mai
mult ca un moft. Nu bați cu piciorul în podea când ești refuzată, zâmbești
uneori, dar privirea ta în astfel de situații ascunde un comando de asasini
plătiți. Foarte interesant este și trezitul dimineața lângă tine; nimic nu este
cert în afara ta iar eu mă regăsesc între intrus și disprețul pe măsura privilegiului
de a te privi nud în diminețile tale generoase. Nu caut să-mi explic cui
datorez această statornicie a mea. Nu mai am răbdare și nici timp pentru a
investi în mofturi și capricii, dar copilul-femeie a pus stăpânire pe mine și
își cere tributul. Orice victorie din umbra unei frumoase cuceriri merită
răsplătită și tu știi asta ...
Când ne-am cunoscut mi-ai spus:
“Doresc să-ți ofer ceea ce toți vor de la mine. Sex. Scriitura ta este suficient de bună încât să ți se
ofere o femeie pe tavă. Nu-ți voi fi amantă, nu-ți voi deveni soție. Și eu
cunosc diferența dintre a dori și a vrea, tocmai de aceea doresc să-ți ofer
ceea ce alții vor de la mine și tu poți avea cu oricine. Diferența o va face
implicarea!”.
Atunci m-am înscris cuminte și naiv (în aparență) în
categoria începuturi. Cu tine am aflat că infernul poate fi și plăcut. Când mă
simțeai că nu mai rezist și sunt pregătit să renunț înlocuiai răsfățul cu
atitudinea. Rochiile de seară mulate și decoltate substituiau bodyurile și
minijupele, iar lenjeria intimă putea fi dantelată sau să lipsească cu
desăvârșire. Totul se raporta la cât de mult credeai că mi-ai greșit. Dantela
te obliga la supliciul plăcut al preludiului, nuditatea la vulgaritatea și
desfrâul unei ultime nopți înaintea sosirii Apocalipsei. Gablonzurile dispăreau
odată cu capriciile, tandrețea se instala în albia dintre straturile rațiunii
mele exersate. Am apreciat maximal instinctele tale. Niciodată nu ai ratat
momentul revenirii la viață a slăbiciunilor mele, mai ales atunci când singura
slăbiciune ai fost tu. Când am diversificat capitolul slăbiciunilor, m-ai
încurajat să mă opresc la cele care nu-ți făceau ție rău, respectiv tutunul,
cafeaua și scriitura. Îți place să sorb cognacul de pe trupul tău, doar pentru
că-mi place mie. Substitui nonșalant mofturile cu compromisurile. Arta supraviețuirii
pentru tine devine atunci arta conversației cu un mucalit ca mine. Niciodată nu
voi înțelege cum te poți ierta de superficialitate, cum mă poți ierta de
exersarea artei de a fugi de tine, cum ne poți ierta de nepotrivire. Sunt momentele
femeii-copil și singurul moft sunt eu, iar pentru asta ai reinventat arta
compromisului.
Știu că nu te iubesc. Mă tem să
fac asta, la fel de mult cum te temi și tu să o faci. M-ai întrebat cândva ce
caut prima dată la o femeie. Ți-am răspuns parafrazându-l pe depravatul Bukowski, iar el pe Richard Bourton,
actorul: “trebuie să aibă cel puțin 30 de ani”. Ai zâmbit și m-ai întrebat la rându-ți: “Trupește, sufletește sau rațional? Îți pot oferi asta
pentru două din cele trei variante. Ghicește singur pentru care ...”. M-aș putea supăra pentru că m-ai mințit. Ghicitoarea
corectă era “Îți pot oferi asta pentru una din cele trei variante!”. Este singura certitudine în ceea ce te privește, indiferent
cine ești: femeia-copil sau copilul-femeie.
Știi ...? Te-aș putea iubi la
infinit pentru că tu poți îl poți atinge, dar am o mare problemă. Nu știu
niciodată la care capăt al lui te afli, la cel cu plus sau cel cu minus ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu