Sunt detalii între noi de care s-ar rușina atât cerul cât
și pământul. Cum pot trăi momentele în care sunt despărțit de lume prin tine,
decât suportând această nefirească dilatare a timpului; primesc minute, ore și uneori
nopți pentru ca în restul vieții să plătesc tributul unui prizonierat
irevocabil. Se întâmplă să-mi fie dor de tot ceea ce doar imaginația poate
crea, doar pentru că ne lipsește curajul de a înfăptui o viață trăirilor. Nimeni
nu a fost creat pentru a se fărâmița în mii de frământări; am fost creați
pentru a bate la porțile iubirilor imposibile, tocmai pentru a le face
posibile. Dar cum să facem asta fără durere, fără a înțelege cu adevărat
singurătatea mării?
Când am
răbdare cu mine și mă cuprinde forța muribundului ca o ultimă sforțare, îmi reușesc
toate adiourile spuse și plecările mele sunt definitive. Dar unde să mă duc? Să
fi aici, să fi acolo, să fi oriunde te simți existând și în niciunul dintre
aceste locuri să nu regăsești acea bucurie copilăroasă numită ”acasă”. Oriunde
mă opresc nu este Dumnezeu, nici tu, nici dorință. Nici măcar pustiul nu mai
este pustiu. Tot ceea ce rămânea nespus și neînfăptuit în noapte regăseam în
crepusculul zilelor în care ne vindecam de vină. Te căutam de esențial pentru
că îți știam vulnerabilitățile. Tu mă căutai de nerostire în ascunsul
pleoapelor. Forță vs forță, boală vs boală, dorință vs dorință, un război
inutil doar pentru un final așteptat, acceptat de ambele părți încă de la
începuturi. Cum poți să nu te irosești în celălalt când știi că nici
eternitatea nu mai este o certitudine? ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu