Azi, o zi banalã ca oricare alta. Un copil teribil
al facebookului, crede cã are totul la picioare. Tânãrã, la doar 21 ani, își
permite sã abordeze de pe picior de egalitate pe oricine; spune ea. De fapt și
dacã nu ar spune, s-ar putea deduce din atitudinea ei. Oricine ar fi celãlalt,
la capãtul conversației cu ea, probabil ar lua atitudine. Nu mai avem rãbdare
cu generațiile viitoare și ne comportãm uneori, similar cu capacitatea noastrã
de a percuta, ca în fața ultimei zi din viațã. Ceea ce acești copii nu percep,
este cã realitatea frustrãrilor lor este departe de accepțiunile noastre. Avem
multe în comun cu generațiile viitoare și aici aș face referire la rebeliune. Și
noi la vârsta lor credeam cã suntem neînțeleși, minți briliante, maturitãți
provenite din dureri și suferințe. Suntem departe de lagãrul în care ne
declarãm închiși. Categoric nu i-am aprobat atitudinea, direcționând-o elegant
cãtre mediul "septic" din care își extrage energiile și-și formeazã
personalitatea. Rãspunsul ei la tendințele mele: "nu te pipi pe tine. ești
bãrbat. sunt femeie. zi ce vrei. dacã nu ... pa!". Și nici măcar nu am
abordat-o eu! Am zâmbit. același gust amar, subliniat de toleranța mea, îmi
poartã gândurile spre semiotica respectului și a iubirii. Să mai citez din
acest mic geniu: "crede-mã cã sunt mult mai older decât pushtoaicele de 21
ani ... pe care le cunoshti tuh". Am realizat de atunci cã teribilismul
care îi întreținea atitudinea, îi va hrãni orgoliul pânã la momentul "t
= t* + d/v", când un ageamiu în trãiri la fel ca și ea, va face în așa fel
încât sã-și întrerupã brusc și reciproc, copilãria. Oricum a-și lua-o, mi se
confirmã încã odatã, faptul cã fiecare dintre noi, trebuie sã tragã mult la
jugul neputinței și mediocritãții proprii, pânã la atingerea apogeului
individual, mai ales din punct de vedere al definiției noastre și de ce nu , al
creației. În final, noi cei care considerãm arta ca fiind o formã de exprimare
a valorii individuale și universale, ar trebui sã mulțumim celor care ne-au
înzestrat cu rãbdare, iar cei rãmași la pubertate sã ne mulțumescã și
aprecieze, mãcar pentru asta.
Mulțumesc! Tuturor care îmi conferã motivația de ... "a fi"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu