În primul rând cu bucurie. Susțin afirmația anterioară
pornind de la premisa că orice decepție survine în urma unei reușite, categoric
în plan personal. Indiferent de natura reușitei sau domeniul în care se activează,
în primul rând se va manifesta bucuria vieții. Uneori ne hrănim spiritul și
afectul și cu lucruri mărunte; în consecință intensitatea bucuriei va denota și
intensitatea decepției.
De ce
decepție, dacă avem reușite? E simplu, pentru că nimic nu este creat să dureze.
Nici măcar munții! Stă în natura umană să-și ridice false altare în urma unor
reușite personale. Trebuie să acceptăm că și plictiseala și saturația este una
dintre apucăturile omenești. Odată ajunși în vârful piramidei nu mai avem unde
urca; am reușit dar la orizont deloc pământ; nu este natural să începem
coborâșul? Și dacă reușim să ne menținem în vârf, fiind singuri, ne lovește
plictiseala. Avem nevoie de noi provocări. Atunci de ce nu privim astfel
decepțiile?
Decretez! Decepția conform
dicționarului otrocolian: premisa unui nou început, a unei noi provocări.
Am un sfat pentru cine își
dorește ceva etern: construiți sub auspiciul unicității; creați ceva nemaiîntâlnit
și apoi înscenați-vă moartea. Să vedeți atunci decepție, realizând că orice
sacrificiu este inutil. Merită oare? O altă variantă: alegeți martiriul sau
deveniți poeți. Indiferent cât de ratați veți deveni, se va găsi mereu cineva
să vă citească și culmea, să vă aprecieze!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu