abia acum încep să înțeleg
și îmi educ anonimatul,
de jurăminte te dezleg
și în tăcere îmi port stigmatul;
ce-i rană vie la vedere
o bandajez și o descânt,
întâmpin luna cu plăcere
sunt mimul umbrei pe pământ.
în răni ascund un rest din tine
și le resimt ca pe o crimă,
distanțe-i pusă între destine,
iubirea-n mine se comprimă;
împotrivirea dintre noi
am luat-o ca pe un firesc,
prezentul nu ne poate da înapoi,
sunt inutil în te iubesc!
așază-te în amintiri
și eu mai pun ceva-n tăcere,
tu cald, eu recele din firi
e prea târziu și în durere;
degeaba-ți spun că te iubesc,
degeaba-mi spun că se mai poate,
chiar de-am plecat, te prețuiesc,
e prea târziu în tot și toate…
Stimate domn, va mulțumesc. Acest poem este ca o baie fierbinte după o zi de toamna rece si ploioasa. Un elixir spiritual eficient. Complimente.
RăspundețiȘtergere