melancolie

 

transfigurare-n amănunt

și-a inimii ruină

îmi pune riduri sub încrunt

iubind mă aflu-n vină;

 

e o neputință între noi

și-o disperare-n gesturi,

un suflet cade în noroi

hrănindu-se cu resturi.

 

delirul lumii ne-a cuprins

în răzbunarea-i crudă

de mine eul s-a desprins

făcându-mă o Iudă;

 

trădându-ne mi-am dat infern

și-o nonșalanță rece,

se-aude liniștea în stern

când gândul te petrece.

 

mi-e unic cum te pot trăi

și mila mă învinge,

când umbra mea va șovăi

nimicul mă atinge.

 

vei știi cumva că am plecat

dar fără destinație

pe orice drum am apucat,

te văd, halucinație;

 

amestec dragul cu regret

‘n a mea anatomie,

în lume am un alt portret

și-mi spun melancolie…