suntem

 

mă-ncepe noaptea și-n ea mă voi sfârși,

te chem, te strig și umbrei voi cerși

măcar de mine să îți amintească

sau umbra mea pe-a ta să potrivească;

unde ești?! pe unde-mi rătăcești

și care țărm îți mai ascunde urma?!

în care colț de suflet-mi locuiești,

de ce pierzându-te îmi e totuna?!

și între noi se-așează vânturi,

distanțe, doruri și rațiuni de-a fi,

în ieri îmbrățișați sub orizonturi

în azi trudind melancolii,

de mâine supraviețuim furtunii

și ne mințim în prietenie,

sau umbrele-n lumina lunii

ne readuc în armonie?!

suntem reci, suntem aceeași noi, suntem vii,

rătăciți în distanțe, trudind melancolii,

încurcați de doruri și rațiuni de-a fi,

ce ne mai rămâne, decât a ne iubi?!