întreabă-mă

 

privește în sufletul meu

și întreabă-mă dacă iarna pleacă,

vântul ne-ncearcă la greu

parcă ar vrea să ne despartă;

 

dar cerul are un drept la revoltă,

și strigă după primăvară,

norii se-adună sub boltă

să scoată din noi o povară.

 

poate vrei să întrebi norii

de ce ne-ntâmplăm peste anotimpuri,

poate vrei să dai primăvară florii,

un ”mă iubește, nu mă iubește”

peste răstimpuri.

 

mi-aș fi dorit să-ți fiu anost,

un anonim fără de rost,

un oarecare inspid,

prin viață-ți, firul de nisip;

 

dar iarna-și cere al ei drept

și primăvara ne vrea împreună,

să-ți fiu, să-mi fii, e un concept,

nu am răspuns la ce ne-adună.

 

întreabă-mă despre ce-a fost,

întreabă-mă despre prezent,

întreabă-mă de ce-s anost,

la tot răspund: ”mi-ești testament!”…