focul interior care mă arde e despre mine
și din distanțe ajuns-am în ispitit,
în zi și-n noapte mă extrag din tine
și-ntre coperți devin de necitit;
sunt tot mai pregătit de luptă
și-n singur sunt mai fericit,
coperta mea e tot mai ruptă
și-n mine totul neadâncit.
cu siguranță știu ce mi-e de trebuință,
în cel de ieri vin juxtapus,
în mine-un munte de voință
ca să-ți devin de nesupus;
trecutul mi-e trecut și gata,
și inima îmi iese din necroză,
să sângerez mi-a fost răsplata
iar viața mea devine-o proză.
te voi petrece până se termină,
dar pentru noi nu se mai dă prognoză,
o reverență în lumină,
iubindu-te, mi-ai fost nevroză…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu