memento mori

 

tu, să mă ierți că sunt tot mai departe

și înțelege, nu mă pot schimba,

ce timpul nu va vindeca în parte

mai pune un rid pe fruntea mea;

 

când întâmplarea te va scoate în cale

trecutul te răzbună-ntr-un târziu,

vei deveni un nume între escale

indiferent ce-mi ești și ce-o să-ți fiu.

 

vom povesti tot felul de nimicuri

și între noi va fi o ceașcă de cafea,

privindu-te, îmi revin a tale ticuri

și-ți spun: ”a fost frumos, nu regreta!”;

 

tu să mă ierți că plec din nou departe

și am trecut prin viață-ți fugitiv,

ce-am pus noi între noi, desparte

în vidul meu te-am stins... definitiv!