cea mai lungă noapte

prin viață ne trăim lăuntric

și-i o negație-n imposibil,

tu m-ai iubit puțin excentric

eu te-am iubit ireversibil;

 

pretenții nu am de la mine,

nu cer o pomană de sus,

tristețea ta îți aparține,

dar tot ea la tine m-a dus.

 

mai sunt momente când ne pasă,

în restul zilei totu-i nu,

tristețea mea e contagioasă

și-ntoarce-n mine același tu.

 

și-mi cheltui înc-o nebunie

într-un dispreț să mă avânt,

incandescență-n agonie

și-un reciproc sub jurământ;

 

genunchii mi-i cad înspre tine

și capul ți-l pun între mâini,

ce am și sunt îți aparține

ce îmi refuzi voi da la câini;

 

să ne mutăm la miazănoapte,

în noi să fim cel/cea dintâi,

excentric mă iubește-n noapte

ireversibil să-mi rămâi…