fără tine…

 

… ploaia nu mai este ploaie

și nici grădina mea nu mai adoptă flori,

în piept mai pâlpâie ce ieri ți-era văpaie

și tot ce pot e să-ți mai scriu scrisori;

 

…  viața mea e tot mai goală

și nurii tăi-s pierduți în tagma femeiască,

am devenit în lumea lor cumplită boală

i-o grabă-n ele să te-nlocuiască.

 

… nimic din ce nu s-a mai spus n-aș spune

și ei, tăcerii mele, i-aș mai zidi o mănăstire,

ia tot ce-mi ești, nu mă mai pot opune,

nici ploaia nu mai este ploaie

și nici iubirea nu mai e iubire;

 

… nici marea moartă nu mai este moartă,

'i-un viu în ea ce-mi strigă și mă cheamă,

o iau din loc iubind din poartă-n poartă,

un Diogene renunțând la dramă,

în lumea noastră care se destramă.

 

… am să învăț ce-nseamnă fără ploaie

și-am să învăț să nu te mai iubesc,

azi pâlpâie ce ieri ți-era văpaie

și pentru tot trecutul nostru… 

mulțumesc!