Singurul motiv pentru care îmi pot închipui că Dumnezeu
ne-a permis fericirea este ca să-i dăm nefericirii un înțeles suportabil...
*
”A iubi și a fi iubit(ă)!” este secretul cel mai bine
păstrat; în fapt iubirea o găsim în firescul fiecăruia. Trist este doar faptul
că sunt printre noi și semeni cărora nu li se întâmplă niciodată. Îmi închipui
ce plictiseală îngrozitoare le petrece existența așteptând-o. Dacă i-am întreba
pe cei care suferă din iubire, ce ar alege dintre plictiseală sau suferință,
toți ar alege plictiseala; din păcate foarte puțini și-ar recunoaște public
alegerea...
*
Ceea ce ne dorim ni se poate întâmpla. Ceea ce nu ne
dorim ni se întâmplă oricum; ce motivație mai bună i-ar trebui nefericirii
pentru a ne cunoaște?!...
*
Când comparăm fericirea noastră cu a celuilalt, se cheamă
că suntem lucizi, nicidecum fericiți...
*
Nu de iubire sau fericire mă tem, mai degrabă mă tem de
delirul indus de stările lor. Fericirea nu-i posibilă decât prin iubire! În
consecință, delirul este maxim și ospiciile sunt neîncăpătoare. Putem avea un
motiv de îngrijorare, când ne gândim că iubirea ne poate arunca în stradă...
*
Pasiunea! Un cuvânt nobil și totodată o trăire grotescă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu