Destine-n deșert și degeaba (poema a VIIa)
În
lipsa ta nocturna-mi pare nudă
si
vântu-mi cere să-l ascult,
în
colțul pleoapei lacrima asudă,
croindu-mă
într-un adult;
îmi
port în palme gândul și obsesia
că
între noi se cască un absurd,
în
rostul lumii am lăsat impresia
că
poți trăi în cuplul mut și surd.
Nu
mai contează bârfa despre mine
că
sunt prezentul timpului trecut,
iubirea
noastră vrea recenzii bune,
chiar
dacă aparținem timpului ”demult”;
Din
călimara acelei nopți definitive
n-au
mai rămas decât surâsul tău,
un
epitaf pentru iubirile naive
și-un
colț de drum de dincolo de hău.
În lipsa ta
nocturna-i
regăsire
în rostul lumii suntem pinteri,
în
cuferi timpul zace-n amintire,
destine-n deșert
și altminteri...
Superb !
RăspundețiȘtergereMulțumesc...
RăspundețiȘtergere