Destine-n deșert și desfrâu...

Destine-n deșert și degeaba (poema a IVa)

În negrul mătăsii privirea

se-nfruptă din sânul preaplin,

pe buze-mi tânjește sorbirea

aromei din nudul petalei de crin;

pe pântec așează-te tâmplă

odihnă în gânduri și gest,

în carne-mi frisoane se-ntâmplă

dorința învinge iubirea protest.

Sub coapse mătasea foșnește

și frigul îmi intră în dinți

instinctul în surd amăgește

iubește-mă și când mă minți;

în glezne ascunde-ți lentoarea

tentației chiriaș în marasm,

în noi stăpânește vâltoarea

adicției de starea orgasm.

Chimia ne mușcă în sânge,

și-un geamăt străpunge tăcerea,

organic iubirea se frânge,

zidit-am în carne plăcerea;

din negrul mătăsii privirea

mă ceartă că-s volburi de râu,

Divinul ne știe menirea,

destine-n deșert și desfrâu...