Nelumesc

Peisajul lugubru al lumii

mă lasă fără destinații.

Când pornirile sinelui

întâlnesc grotescul acestei lumi,

mă sustrag prezentului

și mă ascund în umbra unei tăceri,

de care însăși moartea se teme.

În umbra tăcerii

mi se-ntâmplă o liniște albă;

oamenii sunt statui

incapabile să provoace răul,

neasumatele posturi ale morții.

Mi-e mult mai bine în nelumesc,

un spațiu pentru refugiați ca mine,

unde nu există

tăceri albe,

umbre,

statui...

În nelumesc viețuim împreună,

eu, binele

și frumosul din semeni!