Sunt
trist pentru că vântul mă alintă și pentru că anotimpurile îmi refuză iubirea.
Simt că munții mi-ar renega pașii. Sunt prea absent pentru a mai înțelege
unde-mi sunt amintirile, unde mi-am uitat visele, unde și de ce te-am întâlnit,
de ce m-am abandonat nimicului.
Sunt înstrăinat mie!
Cum aș putea să mai ating un suflet, să
închid o rană, să descifrez o taină, să mă ascund de mine?! Sunt mult prea
ostenit pentru zilele mele, pentru apusul unei glorii inexistente, să-mi ascult
recviemul, să mai pot invoca Apocalipsa! Sunt prăbușit undeva în mine, întra
iad și rai, fără să mai aștept ceva.
Sunt decepția propriei mele meniri!
În mine, un alt ego îmi dezaprobă
devenirea. Intrusului din mine îi spun că sunt încă viu, mult prea viu pentru
a-mi apropia cerul.
Există foarte multă iubirea de oferit
în semeni, însă există și o mare teamă a neîmplinirii în ea. Enormă-i și
iubirea stăvilită în mine! Rogu-te iubire, împacă-mi intrusul și deopotrivă,
împacă-mă cu semenii pentru a elibera putința dăruirii...
Dati-i intrusului ce-i al intrusului. Isi cere drepturile melancoliei atat de profund, imposibil de ignorat. Pentru a putea omul-carne, trebuie hranit spiritul-abur. Prin arta, suferinta devine o forma a frumosului. Impresionante ultimele postari. Sa ai o noapte in spirit - abur!
RăspundețiȘtergereC.
erata: pentru a putea suporta omul-carne...
RăspundețiȘtergereC
Buna seara! Om cu suflet frumos!....descopar,in spatele acestor cuvinte,in primul rand un "OM".
RăspundețiȘtergereUn om care isi recunoaste momentele de ratacire ale sufletului.Oare cati dintre noi stau de vorba cu ei insisi cu mare onestitate si sinceritate.
Asadar,iubire si capacitatea de a iubi sunt caracteristici de oameni puternici parerea mea fiecare are drept sa gandeasca cum doreste.Ca sa atingi iubirea sau mai bine spus sa "o traiesti" trebuie neaparat sa o intelegi.
O seara placuta....om cu suflet frumos!