iubește ce e de iubit

te-am cunoscut în toamna vieții mele

când ploaia încă îmi trezea plăceri

albastrul tău, oglinda unei stele,

sunt toate-n mine, parcă au fost ieri;

mi-e greu să tac, să mă reneg și să m-ascund

sunt cel ce nu-mi doream să-ți fiu,

dar te strecori în inimă și-n gând

și-n mine toate se prescriu.

 

aș fi putut avea răbdare,

aș fi putut avea mai mult

și să nu plec cum am plecat,

să îți vorbesc, să te ascult

să fiu cu sufletu’ împăcat;

dar azi cuvintele-s aici,

și rostul lor e provizoriu,

nu-s lângă tine ca să-mi zici

că mă îndrept spre derizoriu.

 

sunt sincer, știu că m-am pierdut,

îmi ești, nu-mi ești și îți mai sunt?!

ți-ai luat puțin, ți-am dat mai mult

și n-am dovezi să mă confrunt;

mi-e greu să tac, să mă reneg și să m-ascund

dar tot ce-a fost s-a închis subit,

îți spun din inimă și gând:

”iubește ce e de iubit!”