suntem extreme îndepărtate,
contururi vagi abia disting
și între lumi un crivăț care
bate;
în noi ard focuri încăpățânate
care-ntrețin simțirea, nu o
sting.
în țurțuri ascundem sentimente
și până-n primăvară subzistăm,
iubiri intrate-n falimente
scrisori de-adio, testamente,
și-n berna asta generală rezistăm.
nu-i rană-n mine ce să mă
răpună,
în mine viața-i cu motiv;
ia tot ce vrei și le adună,
crescute sunt să mă supună,
să te iubesc ‘i-un conjunctiv.
firescul stă într-ale noastre
gesturi
frizând condiția tuturor,
în lumea lor iubirea presupune
costuri,
în alte lumi e pusă-n resturi,
în lumea noastră înghețăm de
dor;
ce-mi spui și-mi faci stă în
integru,
ce-ți spun și-ți fac stă în
sublim,
ne-mbrățișăm prin crivățul
alegru,
suntem extreme, alb și negru,
fii lungă iarnă, încă ne iubim!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu