Din prima țigară aprinsă
în noaptea care ne-a-nceput,
am adunat tot fumul expirărilor
mele
și din el te-am încropit,
iluzie.
Te-am luat apoi în brațe
și te-am cărat în patul
păcatelor noastre
mirosind a vânt.
Te privesc goală și ceva îți
lipsește;
încerc să mă înțeleg,
să te completez.
Ies pe balcon pentru o ultimă
țigară.
Mă doare că nu te pot iubi
așa incompletă
și trupul meu gol,
îmbrăcat în culorile nopții,
tremură de dorință.
Mâinile mele te desenează în
fumul țigării.
Cerul se-ncruntă la mine
și vântul mi te fură
spulberându-mi iluzia.
În faldurile draperiei,
să revin de la țigară,
mă așteaptă ascunsă
condamnarea la singurătate.
Dincolo de pereți,
găsesc un pat golit de păcate,
de vânt și iluzie.
Mă întind și în așternut
simt mirosul penitenței...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu