Trăiesc și datorită toamnei,
trăiesc pentru că în
simplitatea ei,
mă primește cu toate suferințele
mele,
peste durerile ei.
Toamna știe la câte renunțăm
pentru ea,
pentru sinele nostru.
Poartă vina uciderii frunzei
și ierbii
și-atunci se spală de vină
primindu-ne pe toți,
mai întâi pe cei aflați în
nevoie.
În căința ei, toamna ne iartă
păcatele
și mă are-n vedere,
cum altfel, decât iubindu-te!...
Ploile reci ale toamnei îmi
provoacă o sete teribilă.
Mi-e sete de tine. Îmi doresc,
ca din potirul-căluș al palmelor
tale,
să sorb cocktailul împăcărilor noastre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu