Dintr-un decembrie (I) - Prolog

          Nu știu ce-mi lipsește mai mult, tu ori iarna? Cred că nu mă pot descurca chiar dacă destinul m-ar bucura cu vrerea unei alegeri. Simt și știu că tu faci parte din iernile mele; mai știu că nici o iarnă nu-mi priește fără mirosul tău amestecat cu cel al zăpezii și merelor coapte. Atunci iubeam frigul pentru că mă încălzeam cu tine și în brațele mele se odihneau două suflete. Când oboseam, tu aveai grija noastră și zâmbetul tău îmi alunga orice neliniște pornită din greutatea cerului cernind care-ți putea cădea oricând pe umeri. La fereastra sufletelor noastre ne colindam cu rândul și bucuria de a fi se topea în zeama merelor coapte.

         Am fost tăceri certe precum toate sufletele robite în iubire. Adormeai înaintea mea și atunci îți unduiam tâmplele în leagănul unei adorații nerostite. Îngânam în șoapta minții poezia lumii și mă gândeam că pentru tine au fost scrise toate poemele rânduite în nisipul timpului captiv în clepsidră. Îți amintești că în joaca noastră uram clepsidra, pentru că unealta timpului era dovada că suntem trecători, că pentru orice sosește și timpul negurii? Nu-ți amintești, pentru că nu ți-am spus niciodată, pentru că acest joc era doar al meu. Nu-ți vei aminti multe din cele pe care eu le știu și acum pe de rost și care-mi lipsesc în linia infinitului. Sunt multe pe care nu ți le-am spus, fiindcă mă gândeam că timpul care ne ascunde neajunsul lui va fi generos, dacă nu cu noi, atunci măcar cu ceea ce noi avem unul pentru celălalt. Am adunat la marginea comuniunii noastre toată pizma lumii, dar i-am răspuns cu tăcerea dintre noi.

         Acum iarna nu mă răzbește nici în gânduri. Serile mele le-am dat ploilor toamnei; mi-am păstrat gândurile pentru iarnă, atunci când ea își va dori să vie. Iarna aceasta va veni în lipsa ta și nu-mi va aduce decât mirosul merelor coapte. Sub brad voi găsi o tăcere grea, iar la geam vor fi colinde pentru aripile de foc ale gândurilor mele. Voi alunga orice liniște asemeni tăcerilor noastre; o voi ascunde în pietre și pietrele le voi arunca în ghețurile mele sangvine. Când va ninge îmi va fi dor de pietre...