Fidel
și discret confident am aflat în
tine. Să știi că nu mi-a fost ușor să mă-mprietenesc cu această situație. În
vremea noastră capriciile femeiești nu și-au dovedit existența, însă acum sunt
convins că ele există. Ai devenit femeie draga mea și acest lucru nu se poate
făr' de nebunie. Degeaba ți-a sădit destinul noblețea
printre virtuți, ea nu va putea niciodată să stăpânească femeia în nevoile ei.
Ți-am fost iubit și învățător și rolul de ucenic în ale vieții ți s-a potrivit
de minune. Atunci când ucenicul îți este opus în sex și este atins de meteahna
iubirii, celui care se știe experimentat îi este simplu. Rațiunea aferentă
pasiunii, pentru că nu mi-ai uitat rostirea ”iubirea are uneori și ea rațiunile ei”, m-a prevenit despre tine.
Instinctelor mele le-a fost la îndemână dominarea dinaintea instinctelor tale,
însă împotrivirea lor simțită doar de mine m-a ținut în apropierea lucidității.
Îți vorbesc acum despre aceeași luciditate pe care tu o cunoști în rostul ei,
cea care-și aroga dreptul la renunțare la mine, lăsându-mă la discreția iubirii
pe care ți-o purtam. Mândră și ușoară-i haina aceasta, căci ea ține de toate,
fiind în același timp liantul contrastelor.
În pofida certitudinii că oamenii nu se
schimbă, indiferent ce primesc sau li se întâmplă, tu ai reușit schimbarea. În
fapt, tu nu te-ai schimbat deloc; te-ai descoperit crescând la incandescența
disprețului meu oferit lumii și ai făcut-o fără să pornești în căutarea umbrei.
Acest stoicism eu l-am interpretat ca fiind iubire, iar tu nu m-ai contrazis
niciodată. Ți-ai pornit tulpina mlădioasă din rădăcinile destinului fără putința
reversibilității. Pentru tine nu a contat deloc: îmi semeni, altfel nu am fi
fost și reversibilitatea îți repugnă. Îmi semeni în sangvin și pasiune. Incandescența
ta sangvină, în prezența tumultului meu, m-a adus adeseori în apropierea
delirului hamletian și cu sângele tău m-am hrănit în agoniile mele. Adoram să
te iubesc pe de-a-ntregul, să te posed visceral și sufletește. Îmi închipuiam
mereu același scenariu: tu sângerând sălbatic în dermă, sub imperiul pasiunii
mistuitoare să mă blestemi pentru orice cuvânt ori gest de neiubire, de
superficialitate. Blestemele tale închipuite au fost unul dintre motivele
rămânerii lângă tine, până la renunțarea acelui ultim decembrie. Dar până acolo
mai sunt atâtea de trăit și de tăinuit, la fel cum sunt cele care vor urma să
vie, să mă corupă, târându-mă dintr-un decembrie într-altul...
Îți mai spun că destinul ne-a fost
sculptat cu aceeași daltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu