Nu
m-am grăbit niciodată în a te iubi. Mereu am știut că pentru noi, fiindcă astfel acest noi nu s-ar fi
întâmplat niciodată, există un timp. Să te iubesc cu complicitatea conștiinței
a însemnat totul. Știam dinaintea celor care se împlineau despre cum va fi;
adeseori am forțat mâna destinului doar pentru că aveam nevoie de nou, de ieșirea
din captivitatea rațiunii. Știam draga mea că tot ceea ce înseamnă plăcere,
beatitudine, bucuria clipei este doar o amăgire, un șiretlic al timpului. Am
fost corect cu tine, cu noi, deși încă mă mai întreb uneori în sine, în serile
care-mi aparțin doar mie, ce înseamnă a fi corect în amor și mai ales, de ce aș
cuantifica aceste atitudini. E loc de rațiune când iubești? La mine întotdeauna
a fost, cu precădere în târziul vieții, și-mi amintesc că ți-am vorbit adeseori
despre rațiunea sentimentelor. Te protejam de scăpările lichide și reci ale lucidității
și te rugam să nu mă iubești. Îți repetam obsesiv: să mă iubești îți va fi inutil și te vei condamna la singurătate. Ce-ți
spuneam era expresia rațiunii. Sufletul meu tânjea după tine, după tot ceea ce
însemnai. Corectitudinea mea, inutilă de altfel. nu ne-a folosit. Pe mine m-am
mințit conștient, pe tine te-am iubit și astfel, te-am protejat tot conștient.
Prea multă luciditate pentru starea în care dorești să exiști doar pentru
simbolul filozofic al cifrei doi.
Îți spun acum că nu m-am grăbit să te
iubesc. Nu am făcut-o în sensul așteptării vreunei confirmări, am făcut-o
pentru savoarea clipei, pentru degustarea iubirii în forma ei primară, pură și
sălbatică. Senzualul se degustă și trăiește la fel ca vinul rafinat și vechi,
la fel ca arta amorului. Tăcerile se asortau perfect îmbrățișărilor noastre
conferindu-le puterea autenticității, hrănindu-ne spiritual prin veridicitatea
lor. Trebuie să-ți recunosc; datorită ție am învățat să mă supun propriului
suflet: până la episodul tu, sufletului
îi făceam doar concesii. Negrăbindu-mă și iubindu-te am învățat despre tine,
despre noi, însă mai ales despre mine, cel care credeam că le știe pe aproape
toate. M-am bucurat de tine învățând despre conversațiile cu timpul. Le purtam
în vremea timpului lecturii. Adoram să te privesc cum citești cu capul odihnindu-se
în poala mea, conta doar momentul. Pentru mine timpul lecturii era parte din
preludiu. Îmi lăsă plăcuta impresie reușita micii înșelătorii a seducției
clipei. Ea (clipa) se oprea doar pentru a ne urmări îndrăzneala gândurilor
puse în practică. Timpului îi place dezrobirea, că este a spiritului, a minții
sau a trupului, nu contează, să fie doar libertate. Firea ta știe să seducă
clipa, la mine se întâmplă doar când rațiunea mă căinează impunându-se.
Ești prezentă și timpul nu s-a scurs
parcă. Încă simt prezența clipei oprite. Pe mine mă ascultă, pe tine te
caută...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu