Nu
înțeleg unde poți afla curajul în suferință. Este la fel ca și în luptă sau
duel, accepți sau nu. Orice ni se întâmplă este o stare de fapt care impune o
trăire. Sunt de acord că resimțim mai mult dezamăgirile și eșecurile și că ele
durează mai mult, dar nici ele nu aparțin eternității. Când Dumnezeu vom
înțelege că nimic nu este veșnic, că nici dragostea și nici ura nu tind spre
infinit?
Care-i
treaba cu comparația? Comparația între suferinți este o moștenire genetică,
ancestrală; o angoasă stupidă care nefericește și mai mult omul. Nu folosește
la nimic să-ți aduci suferința lângă a altuia, ori alteia. Cumularea a două
suferințe înseamnă nevroză. O relație pornită de aici are ca destinație cripta.
Mai apoi să staționezi în ea. Să rămâi staționat în suferință înseamnă că ori
l-ai adoptat pe Dumnezeu în tine, ori ești dependent de Xanax.
Singura
utilitate a suferinței este purificarea, eliminarea prin uitare sau orice ne
este cu putință, a reminiscențelor unui eșec. În regulă. Eșecul a fost unul de
proporții. Șiiii!? Atâtea târcoale și aventuri ne oferă destinul încât este un
păcat capital să nu-l împlinim. Ești un ratat(ă)? Simți asta? Sinucide-te și lasă-i
pe alții să te regrete, astfel pedepsindu-i. Daaa! Pentru sinucidere îți
trebuie curaj! Pentru suferință, nu! Pentru suferință este nevoie de acceptare,
de asumare și de înțelepciune. Restul sunt drame tolstoiene sau dostoievskiene
care țin de rutina unei istorii măcinată de ipocrizie și neșansă.
Suferința
adevărată nu se împărtășește, este precum o taină a spovedaniei. Este un dialog
cu Divinitatea și acesta presupune intimidate. Empiricul ei odată împlinit poate
fi împărtășit. Pasiunea se regăsește numai în agonie și extaz și ea nu poate fi
redată cu acuratețe. Dacă poți exprima real trăirea, dacă poți deversa tot
veninul din tine, atunci fă-o, dar în același timp păstrează decența diferenței
dintre patetic, lamentabil și realitate. Când ai vreo suferință, totul se
reduce la tine. Când o defulezi public sau în taina unei prietenii ai alterat-o
și reminiscențele se pot sedimenta în amintiri. Nu înțeleg de ce am avea
astfel de nevoi; nici de ce ne dorim a purta astfel de poveri …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu