Fiecare zi este o
sentință! Am crescut într-un mediu suficient de religios ca să mă tem de
Dumnezeu. Când ești copil începi prin a-l iubi, continui prin a te teme datorită
canoanelor, sfârșind în finitudine. În zvârcolirile mele am învățat că nu te
poți preda Divinității decât total. Întrebările nu sunt permisive dincolo de “crede și nu
cerceta” pentru că nu există raționament care să satisfacă luciditatea.
Singurul raționament este cel al acceptări dramei sub motivația unei alte
încercări. De când am ieșit de sub tutela părintească și cea divină tot ce este
dramă îl numesc patetism și ridicol. Lamentarea devine o stare naturală și
temerile ne domină raționamentele. În copilăria și
adolescența mea nu este nimic demn de consemnat vis-a-vis de acest capitol. Am
renunțat de timpuriu la virtuala eternitate senină, privind-o ca pe o consolare
mincinoasă și eretică a vieții pe care o suportăm aici. Ce se poate întâmpla
rău când nu mai suntem? Trupul nu mai consemnează nimic și tot ceea ce
reprezintă cele 24 de grame ca ultimă suflare (spun unii că ar fi greutatea
sufletului) reprezintă despărțirea de sine. Este de domeniul absurdului a-ți
păsa de ceea ce nu cunoști, a încerca să înțelegi ceea ce nimeni nu poate
explica. Cu sau fără prezența mea pe această scenă a vieții, soarele va răsări
la fel și îmi este clar că umanitatea nu pierde nimic. Cândva aveam iluzii de
spulberat sau de împlinit, acum am doar întrebări care ucid în mine fărâmă cu
fărâmă această rațiune de a fi. Dacă aș fi avut libertatea de a alege mai de
timpuriu sunt convins că lucrurile stăteau altfel în ceea ce mă privește. Sunt
posibile doar două alternative: făceam parte din această oaste osândită a
religioșilor sau mă dedicasem deja științei și aveam teorii devastatoare,
complicate și raționale despre facerea lumii. În situația de acum, care nu pot
spune că este de lepădat, nu continui decât a căuta răspunsuri, oscilând între
înfăptuirea sau abrogarea păcatelor. Și ... Ah! Ce-mi mai place să păcătuiesc! ...
(va continua)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu