Simplu, dar fără efect

Conform obiceiului cotidian, el își savura cafeaua și țigara la masa lui din cafeneaua animată de la primul etaj al mallului. În fiecare după-amiază când avea o fereastră între laboratoare sau seminarii, venea la cafeneaua din mallul cu aspect proletar, un fost magazin mastodont pe trei nivele, tipic perioadei comuniste. De patru ani de când acceptase slujba de asistent la facultate, își făcuse obiceiul de a-și bea cafeaua în ambianța unor chipuri plăcute, unele chiar prietenoase. Fiind o fire volubilă și aparent sinceră nu i-a fost deloc greu să se împrietenească cu fetele de pe sală și de la bar, ba chiar se erodase în amiciții de cafenea cu aromă de bârfă, cu unii dintre clienții dedicați localului. Era singur la masă, dar privirea lui cuprindea din zbor, precum Roza Vânturilor, toate punctele cardinale care prezentau un interes de moment: o fustă scurtă, coapse sau gambe frumos conturate, decolteuri voluptoase sau privirile galeșe ori curioase care-i intersectau privirea. Crăciunul era la cinci săptămâni distanță și el se gândea la rutina plăcută a sărbătorilor alături de părinții și sora lui mai mică, încă studentă; mai mult îl tenta pseudoaventura numită revelion, cumpăna dintre ani pe care de când se mutase în oraș nu o împărțise sentimental cu nimeni. Și-ar fi dorit o relație serioasă, dar nu era foarte convins că asta își dorea cu adevărat; burlăcia sau stângăcia lui forțată îl îndepărtau mai mereu de ideea “să ne mutăm împreună”. Nu era de o frumusețe sărită peste medie și nici nu friza geniul,dar deși știa că totul este relativ în ochii femeilor niciodată nu reușise să fie suficient de antipatic astfel încât să fie refuzat. Poate că minima experiență acumulată îl învățase și la nivel de instinct, unde și la ce uși să bată. Nu era deloc abătut, dar avea o căutare puțin pierdută în neantul gândurilor. “Anul viitor cu puțin noroc poate se scoate la concurs postul de lector pe care mi-l doresc. Trebuie să-i cicălesc pe decan, profu’ și șeful de lucrări, dar fără să forțez nota că aștia mi-s tare sensibili și mă ard dacă sunt prea instistent. După ce mă validez mai bine profesional, mă risc la un credit că mai bine plătesc la bancă ce dau acum pe chirie. Dacă îmi reușește pasiența ... hm! o-i pune-o cumva de fefeleagă cu vreo frumusețe locală. Chiar m-ar coafa o relație de bun simț, dar pentru asta ar trebui să fiu și eu mai serios ...” .

Finalul “ … și viitoarea ea puțin mai tolerantă” se estompase pentru că tocmai o ea își făcuse apariția pe culoarul mallului de unde răzbătea o alee spre cafenea. Nu era înaltă dar nici mignonă, poate puțin prea slăbuță pentru înalțimea ei, dar era o femeie frumoasă. Clar era mai în etate decât el; nu o trăda paloarea de pe chip ci mai degrabă ridurile subțiri mijite la colțurile ochilor. Se-nvârtea undeva în jurul lui 35, dar pentru el care nu împlinise înca 30 de ani, acest fapt nu reprezenta nici un impediment în a-și ticlui atacul și seduce potențiala victimă.

Ea pășea puțin legănat pentru simplul motiv că o strângeau pantofii. În fapt, pantofii erau împrumutați de la o prietenă, pentru că nu mai avea nimic decent și puțin elegant care să se potrivească cu costumul deux-pieces, singura ținută din dulap care se preta la interviurile pentru un job. Cu patru luni înainte  devenise un clasic caz de hărțuire sexuală; șeful ei cu 20 de ani mai mare ca ea rămânând fără tiparul social numit amantă, se gândise că i-ar trebui cineva care să substituie golul lăsat de amanta abuzată și cum ea era prin zonă și disponibilă, fără o relație certă și publică, se trezi însemnată prin sintagma “pe cine crezi că v-a cădea măgăreața!?” . Amanta șefului nu era cum se poartă prin lume la marile corporații, secretara, era chiar fiica cea mică a unuia dintre acționarii SA-ului la care lucrase; tâmpita își închipuise că șeful ăsta va renunța la familie pentru ea, când el avea acasă două fete de vârsta amantei. Șeful era un tip competent de la care a învățat meserie, dar niciodată nu fusese tentată să încerce masculinitatea sau virilitatea acestuia. La cinstea pe care a făcut-o cu ocazia primului ei job, tatăl i-a spus: “ … draga mea copilă, niciodată unde mănânci să nu te încurci”, adică făcea aluzie la prezumtivele relații nesănătoase cu colegii de serviciu. Recunoștea în sine, că tatăl ei făcuse treabă bună în privința educației care  i–a dăruit-o. Se așeză obosită și abătută la masa de lângă el, fără să-l observe. Se gândea că la interviul de azi a dat chix. “Am pozat prea mult în marea eroină prețuită și cultă, când de fapt, realistic vorbind, mă ridic cam la 70% din pretențiile jobului.Dar oricum 70% este un procent bun, mult peste 50%. Ar trebui să nu mai fiu atât de drastică cu mine; în permanență mă subevaluez, de aceea nu reușesc. De data aceasta o să fie bine!“, se autosugestiona ea.

-         Ce serviți? Ce vă aduc?, întrebă frumoasa tinerică roșcată care servea la

acel rând de mese, rupându-i șirul gândurilor.

-         O cafea simplă cu lapte! .. și un pahar cu apă plată de la robinet vă rog ...

“Nu ar trebui să mă rușinez de perioada mea mai proastă. Este o etapă din

viața mea, cu bune cu rele; trebuie să trec peste asta. Cardurile sunt goale iar cel de credit este la limită, la plata chiriei sunt restantă o lună, iar frigiderul, vorba ex-ului, își cam dă aere. La  ai mei îmi este rușine să le spun. Tata nici nu știe că nu mai am serviciu. Obligatoriu trebuie să fac ceva. Trebuie să mă organizez. Acum când ajung acasă fac curat lună. Adun din dulapuri hainele care nu-mi mai sunt de purtare și le pun într-un sac, să le fac cadou unor nevoiași. Apoi îmi fac curat printre hărțile și notițele mele. Voi găti ceva fără carne, dar sățios; să mă țină vreo trei zile. Mâine apare ziarul local cu anunțurile noi; ies dimineață la prima oră, apoi la cafea încercuiesc cu pixul fiecare job la care am șanse reale. Am să trimit CV-uri și scrisori de intenție la tot ceea ce cred că mi s-ar potrivi și știu ce am de făcut. Apoi vreau neaparat și puțin timp pentru mine, să citesc ceva ușor. Întotdeaua mi-a plăcut poezia. Preferatul meu Macedonski! Mâine după aplicarea la joburile disponibile îl citesc și recitesc pe Alexandru, pe Arghezi, Bacovia, Minulescu, Stănescu. Da … și pe Sorescu, Blaga. Oare nu-i prea puțin? Nu, nu este. Îmi pregătesc pe măsuța de cafea de lângă pat pe Tolstoi, sau Proust, sau … Schopenhauer, Kafka. Și pe dragul de Eliade … of cât îmi lipsesc acum! Dar nu am timp, trebuie să scriu scrisorile de intenție. Bună  ziua domnule. Am aplicat pentru jobul dumneavoastră de rahat pentru că trebuie să-mi plătesc chiria și să mănânc! Dați-le dracului de credite bancare, pentru asta îmi iau un part-time. Mă luați și fără să știu ceva despre locul acesta de muncă? Nu cerșesc mila, doar că nu mai am răbdare și nici încreder în oameni. Ce stupizenie! Cu un astfel de mesaj nu ma ia nimeni. Să dau ceva meditații atunci, să-mi rotunjesc veniturile! Să sun și să anunț: absolventă și licențiată în litere și limbi străine dau meditații pe mai nimic. Pot medita gratuit și matematică, geografie sau istorie și ce s-o mai da pe la BAC că oricum nu știu nimic. Gratuit le primiți pe ultimele doar dacă mă luați și la limba și literatura română sau engleză/franceză … ”

-         Poftiți cafeaua, laptele și paharul cu apă!, o întrerupse din povestea vieții

ei, chelnărița roșcată. Să aveți poftă!, continua roșcata cu șorțuleț.

-         Mulțumesc frumos! …

Atunci îl sesiză și pe el. O privea fix cu o curiozitate prea puțin obraznică ca

să fie deranjată. Tânărul de la masa vecină părea suficient de galant ca să nu devină mojic. “Are tupeu tânărul. Nu-și ferește deloc privirea. Are mâini frumoase și hainele curate. Mă cam enervează cămașa acea perfect călcată; mie niciodată nu mi-au ieșit astfel. Fumează, deci are deja un viciu; nu trebuie să caut altele ascunse, pentru că nu se ferește să ascundă patima aceasta. Oare el ce crede despre mine? Cum mă găsește? O să aflu, pentru că s-a ridicat și vine spre mine. Oricum este tinerel ... oare să-l întreb despre un job ceva? Stă singur oare? Putem deveni prieteni, nu iubiți și poate deveni o soluție de avarie? Ar putea fi și un amant bun, dar acum am nevoie de altceva, de prieteni ... ”

-         Sărut mâna domnișoară. Așteptați pe cineva?

-         Poate nu, poate da. Depinde de ce mă întrebați! “Oare ce-mi veni să

răspund așa în dodii!?”, se întrebă ea?

-         Am observant că beți ca și mine o cafea. Mă gândeam să vă invit să bem

cafeaua împreună, la aceeași masă. Dumneavoastră beți cafea și eu beau cafea, se întâmplă să fie în același timp și mă gândeam atunci că ar fi interesant să se întâmple și la aceeași masă … “Sunt curios cum vei ieși frumoasă domnișoară din capcana-argument pe care ți-am întins-o!”

-         Replica aceasta ați cules-o dintr-un film în care se predau lecții de

seducție cursanților vreunei școli? Interesantă abordare! (zâmbi amuzată, apoi continuă). Dacă îmi promiteți următoarele 15-20 de minute la fel de interesante sunt tentată să accept. Mulțumesc! “Tinerelule, drept cine mă iei!?”

-         Pot să mă așez la masa dumeavoastră?

-         Vă rog …

-         Mulțumesc. Fumați?

-         Ocazional, doar social. Acum nu, mulțumesc.

-         Vă deranjează dacă fumez? “Asta cum vine,ocazional, doar social!? ”

-         Nu, deloc. Vă rog să vă simțiți liber și să vă exprimați în consecință. Mi-

ați promis 15 minute intersante. Sper să vă onorați promisiunea! “Pari capabil să mă faci să uit acum de interviuri, credite, Nichita sau Tolstoi. Spune ceva!”

-         20!

-         20, ce anume!?

-         15-20 de minute este mențiunea corectă. Așa deci … să fiu în elementul

meu, ziceți. Pot fi direct?

-         Depinde! … (ea Râde)

-         Ce faceți de Revelion?

-         Poftim?

-         Spuneați să fiu liber și să mă exprim ca atare. Vă spun sincer că-mi

plăceți. Așa că trec peste perioada de tatonare, de cunoaștere și acomodare. Am sărit direct la timpul în care suntem deja iubiți, amanți și aș dori să știu unde dorești să petrecem Revelionul. “Oare te ține domniță?”

-         “Curaj cât casa. Puțin arrogant, deloc ipocrit. Pentru tinerețea lui puțin

prea versat. A ars două etape, tatonarea și preludiul relației. E bun și puțin periculos. Deja m-a tutuit! Auzi … unde doresc!! Poate altădată tinere domn. Acum îl prefer pe inofensivul Schopenhauer…”. Ne vom muta împreună?, întrebă ea râzând.

-         Poate după Revelion!, răspunse el păstrând tonusul.

-         Uite cum procedăm, spuse ea ridicându-se. Acești cinci lei sunt pentru

cafea, iar laptele este pentru tine. Succes tinere și duios domn !

-         “An nou fericit!”, replică el amuzat, mormăind printre dinți. 
Se ridicase deja pentru a se întoarce la masa lui ...