Cred ca este momentul invocatei pauze de viață. Să mă ocup
mai puțin de mine: pentru asta mai am timp încă o jumătate de viață. Să citesc
mai mult decât o fac de obicei și să mă târguiesc la nivelul dialogurilor
imaginative cu variile personaje din romane și nuvele, sau de ce nu chiar cu
scriitorimea mică sau mare.
Îl consider cel mai mare scriitor al tuturor timpurilor,
dar ca orice geniu are și scăpări, ori sincope. Lev Tolstoi afirmă: ”fericirea este plăcere fără regret”. M-am
gândit toată ziua la această afirmație și la argumentele care mi-ar putea fi
servite. Plăcere!? Mi se pare cam subțire să identifici o beatitudine intensă
cu plăcerea. Adică dacă am o stare de beatitudine gurmandă se numește că sunt
fericit, sau mai degrabă încântat și în pragul sațiozității!? Presupunând că privesc siderat de plăcere pictura unui clasic
sau ascult un superb menuet se numește că sunt fericit sau profund impresionat
de arte!? Știu că scriitura domnei sale are 100 de ani, dar și la finele
secolului XIX și începutul secolului XX vocabularul nu era atât de sărac. Plăcere este un cuvânt foarte generos, dar nu suficient încât să i se poată imputa
totul, inclusiv trăirile extreme și rarisime cum este, ca exemplu, fericirea.
Fără regrete!? Cum, cum? Păi să avem pardon; fericirea ca și trăire
înseamnă regret, induce regrete pentru că nu durează și imediat ce ai părăsit astă
stare se instalează regretul de a o fi pierdut. Fericirea vine la pachet cu
regretul; fericirea nu are legătură cu ceea ce avem în plan material, mai degrabă cu
ceea ce este viu, sangvin și ne duce în planul metafizic. ”Fericirea este plăcere fără regret” durează cât o respirație;
acesta este și motivul pentru care de foarte multe ori o ratăm, nu o putem
identifica.
Ca să trec peste această afirmație cu ușurință trebuie să
recunosc și accept faptul că ori sunt prea defect și abisal, sau îmi fac o „lobotomie
bahică” și-l citesc pe Tolstoi cu aceeași plăcere fără regrete ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu