A fi sau a nu fi de acord cu
sinele în existență, categoric m-a îndepărtat de banalitatea refugiului în
credință. Nu cred în atributele conștiinței ca fiind în deplin acord cu
preceptele creștine. Conștiința este rezultatul îmbinării dintre afect și
educație și în concretul ei sunt cuprinse consecințele păcatelor împilnite. Conștiința
mi s-a clădit pe provocările vieții; suferințele au fost mai dense decât
bucuriile și cu precădere, istovitoare.
Iov s-a procopsit cu idealul
într-o credință completă și Divinul l-a răsplătit în măsura resemnării lui. El
nu s-a întrebat de ce a primit totul ca apoi să i se ia înapoi, de ce l-a atins
lepra și de ce l-au părăsit soția și prietenii, el a privit totul ca un dar divin,
ca apoi să-i fie de primenire, izbăvire și fericire. Îmi stă într-un sublim
absurd această încântătoare resemnare, căci dacă mi-ar fi îngăduit a fi un soi
de Iov în ale întâmplărilor vieții aș tăbărî pe porțile raiului și iadului
mistuind deopotrivă ambele tărâmuri în flăcări, cu toată pasiunea de care mi-s
capabil.
Dincolo de frumusețea și
încântătoarea naivitate a povestirii, ori întâmplărilor (dacă or fi reale) m-am
lovit de statura Creatorului, cel care le-a zămislit în voia Lui pe toate.
Mi-ar fi de nebunia științei dacă Diviniul s-a procopsit cu vreo vajnică durere,
precum ni se-ntâmplă nouă raționalilor, cum ar fi cea a pierderii celor neverosimil
de dragi și neprihăniți. Dacă l-aș întâlni mi-ar fi de trebuință să-mi spună
care-i boala necruțătoare care l-ar încânta cel mai mult. Ăst copilandru care
mi-s prin astă răzvrătire, m-aș descompune ființial și l-aș întreba:”Îți place
ce vezi când mă privești pe mine?”. Într-un final voi rosti înspre El: ”Sunt una
dintre multele tale creații și sunt ceea ce ți-ai dorit Tu să fiu. Mi-aș dori
să încerci să mă înțelegi, măcar cum am încercat eu să o fac cu Tine, în
pateticul existenței mele ...”.
Mi-s Iovul care le-a avut pe
toate, mai puțin lepra și nestăvilita credință-ntr-Însul ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu