Despre o posibilă vindecare
niciun zvon. În realitatea melancoliilor mele, din instanțele măruntei mele
existențe, nu percep nici o solicitare spre implicare. Cine și-ar asuma
martiriul unei melancolii străine ființei? Sufletele stau împreună doar în
așezarea unei armonii, însă sinele meu s-a adaptat dintr-un timpuriu în armonia
specifică singurătății. Simt adulmecarea lumii în juru-mi, dar dincolo de ea
nici o încumetare. Mi-este mai bine astfel, dar mai bine îi este ăstei seminții
în distanța față de mine. Ființei, melancoliile i-au scobit firide și în carne timpul
și-a lăsat amprenta. Inutil în vigoarea cărnii își fac partajul rațiunea și
viul spiritului, câtă vreme afectul zace în ruină. Seva sangvină se caută de
cărare în toate, în vreme ce în ruină se irosește; aici s-a scris deja istoria
unei existențe așezată în magna tăcerii ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu