În mucegaiul unui gând

Mi-a fost în trebuința zilelor trecute de renunțare; referirea cuprinde decriptarea gândurilor și eutanasierea lor prin osânda publică. Într-o rușinare aparentă, oricărei ființe îi pare mai apropiat refugiul. Nu fuga din calea ăstei lumi ar fi soluția ci fuga din calea misterelor personale, fuga de spaima acelor gânduri care stau în așteptarea unei împliniri.

Gândurile nu se nasc într-un nicăieri, ele vin din labirintul unei incertitudini. Se cer de răspunsuri, de leacuri și implicare totală într-un empiric plin de viu. Gândurile, chiar dacă ne aparțin, prin apartenența lor îndeamnă la concesii, la compromisuri într-ale vieții.

Sunt gânduri care ne caută în echilibrul ființial; se adună în vidul suspendat între existență și timpul ei. Pentru adepții profunzimilor personale, lumești și nedescifratele angoase spirituale, aceste purpuri de idee nu vor depăși stadiul unei ipoteze; răspunsuri au aflat doar apostolii, culegători din calea simplă a credinței, cei care au preferat să urmeze povața destinului bătătorit al Fiului.

Sunt adunate în noi toate gândurile accesibile ăstei lumi; de aici își trage frumusețea, omul, în trăirile sale. Prin gânduri devenit-am izvor de noblețe dar și de putregai. În suma acestor gânduri se află destinul neînfăptuit; adaug neinspirația unei alegeri și deja aparținem derizoriu.

Din toate acestea mă reconstruiesc în fiece zori și mă desfac în fiece amurg; motive suficiente să zăbovesc atent în mucegaiul unui gând ...